Scopul deplasării lui Sîrskîi atât de aproape de linia fronului a fost luarea unei noi serii de decizii care să îmbunătățească apărarea și să producă pierderi maxime inamicului.
„Continuăm să desfășurăm o operație defensivă și să reținem inamicul în est. Am venit la soldații noștri care efectuează misiuni de luptă în direcția Bakhmut. Împreună cu comandanții, am luat o serie de decizii necesare și menite să asigure o apărare mai eficientă și să provoace pierderi maxime inamicului”, a precizat Syrsky, 2 mai, într-un comunicat pe Telegram.
Situația pe front în dimineața de 2 mai
În ultimele 24 de ore, Forțele Armate ucrainene au respins peste 40 de atacuri. Rușii au încercat să avanseze pe direcțiile Liman, Bakhmut, Avdeevka și Maryinka. Bakhmut și Maryinka rămân cele mai fierbinți puncte.
Aviația ucraineană a distrus trei sisteme rusești de apărare antiaeriană și a lovit de șapte ori o concentrare de forțe. Trupele ucrainene de apărare antiaeriană au doborât un UAV de recunoaștere al Federației Ruse de tip Orlan-10.
Pierderile totale ale armatei ruse în Ucraina începând cu 24 februarie 2022 s-au ridicat deja la peste 191 de mii de oameni, precum și mii de echipamente.
Comentariul autorului: Comandamentul rus a alocat, începând cu 1 august 2022, forțe importante pentru a captura Bakhmutul. Potrivit coordonatorului Consiliului Național de Securitate pentru Comunicații Strategice de la Casa Albă, John Kirby, citat pe 1 mai de Ukrinform, doar în ultimele cinci luni rușii au pierdut aproximativ 100.000 de soldați uciși și răniți în timpul luptelor pentru Bakhmut.
Pentru ruși, ocuparea Bakhmutului fără să treacă de Avdeevka în sud sau/și de Liman în nord, nu are valoare operațională, deoarece vor fi blocați pentru cel puțin un an pe linia Konstantianivka – Kramatorsk – Sloviansk. Presupunând, totuși, că vor trece de Bakhmut, dar fără să depășească Avdeevka sau Liman, forțele ruse vor avea în bătaia artileriei de câmp cele trei orașe și cel, mai probabil, le vor transforma în ruine, provocând un nou val de refugiați și agravând criza umanitară ucraineană. În lipsă de alternative operaționale, nu este exclus ca acesta să fie de fapt scopul rușilor, similar campaniei de atacuri cu rachete de croazieră pe timpul iernii, când cea mai afectată a fost populația civilă.
Pentru ucraineni, importanța Bakhmutului este evidentă ca avanpost de apărare al celor trei orașe care totalizează peste 300.000 de locuitori. În plus, o contraofensivă ucraineană de succes pe direcția Bakhmut, scenariu de care Evgheni Prigojin (patronul trupelor paramilitare Wagner) se teme cel mai mult, ar amenința orașul Lugansk aflat la aproximativ 90 de km de Bakhmut. Trupele ruse din regiunea Lugansk ar fi tăiate în două chiar pe cursul râului Donețk, iar cele aflate la nord de râu (malul stâng) nu ar mai putea comunica cu grosul forțelor ruse aflate în regiunile Donețk și Zaporojie și ar fi total expuse forțelor ucrainene care atacă dinspre regiunea Harkov.
Dacă un plan ucrainean de contraofensivă s-ar pune în mișcare pe direcția Bakhmut în următoarele cinci la șapte zile, forțele ruse din zonă ar fi incapabile de reacție, deoarece trupele din zonă sunt deja obosite, iar sprjinul din altă direcție ar fi aproape imposibil în acest interval de timp. Singura speranță a rușilor ar fi linia de fortificații Wagner, deși specialiștii occidentali sunt sceptici cu privire la eficiența acesteia.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News