„Ghidată de principiile umanismului, Republica Azerbaidjan a predat 10 militari părții armene, pe 4 decembrie”, se arată în comunicat emis de SGB, în care se mai precizează că ostaticii au fost capturați pe 16 noiembrie, după ciocnirile de la granița dintre cele două state.
Agenția armeană de presă Armenpress a confirmat informația furnizând inclusiv imagini de la sosirea aeronavei cu persoanele eliberate pe aeroportul din Erevan și publicând numele complete ale acestora.
Informația a fost preluată și agenția rusă de presă TASS, care evidențiază că “ambele părți au remarcat rolul Rusiei în schimbul care a avut loc”.
Pe 16 noiembrie 2021 au avut loc ciocniri intense între forțele armate ale Armeniei și cele ale Azerbaidjanului, în zonele de graniță din regiunea Syunik din Armenia. Ministerele apărării ale celor părți s-au acuzat reciproc că au deschis focul împotriva părții adverse și, deși părea că recentul conflict stă să reizbucnească, s-a reușit stabilizarea situației chiar în seara aceleiași zile, în mare parte datorită medierii părții ruse.
În prezent, președintele Azerbaidjanului și premierul Armeniei, Ilham Aliyev și Nikol Pashinyan, au convenit să se întâlnească pe 15 decembrie la Bruxelles, în marja summitului Parteneriatului Estic, după ce șeful Consiliului European, Charles Michel, le-a făcut această propunere celor doi lideri.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News