Succesul dronelor turcești Bayraktar TB2 în fața sistemelor ruseşti Pantsir-S1| Azerbaidjan vrea să cumpere drone din Turcia

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul Republicii Azerbaidjan a anunțat, săptămâna trecută, că va achiziționa mai multe vehicule aeriene de luptă fără pilot (UAV) din Turcia, după ce a primit aprobarea parlamentului.

Ministrul Apărării din Azerbaidjan, Zakir Hasanov, a menţionat în cadrul unui interviu, acordat unui post de televiziune naţional, mai multe detalii despre cumpărarea de arme noi și vehicule militare pentru forțele armate, potrivit Daily Sabah.

Zakir Hasanov a precizat că Azerbaidjanul este interesat să cumpere drone de luptă, proiectate şi fabricate de industria de apare din Turcia. Ministrul a mai declarat că a ales să cumpere drone din Turcia, după ce acestea s-au dovedit a fi eficiente în condiţii reale de luptă, atât în Siria, cât şi în Libia.

El a subliniat că parlamentul Azerbaidjanului a aprobat deja un acord pentru cumpărare și că Turcia a acordat deja asistență financiară armatei țării sale.

Zakir Hasanov nu a indicat cu exactitate ce tip de drone turceşti doreşte Azerbaidjanul să achiziţioneze. Dacă ţinem cont de faptul că acesta a precizat că ţara sa poartă discuţii cu Ankara pentru a achiziţiona drone, criteriul de selecţie fiind eficienţa lor în condiţii reale de luptă, putem presupune că se referă la Bayraktar TB2.

Citeşte şi: Sistemele de rachete antiaeriene ruseşti Pantsir-S1 s-au dovedit a fi inutile, atât în Siria, cât şi în Libia (Foto/Video)

Amintim că, Forțele Armate turce (TSK) au folosit în operaţiunile militare pe care le-au desfăşurat, atât în Siria, cât şi în Libia, de cele mai multe ori, drone Bayraktar TB2. La începutul lunii iunie am realizat o analiză din surse deschise în care precizam că dronele turcești Bayraktar TB2 au distrus cel puțin 23 de sisteme antiaeriene ruseşti Pantsir-S1 (denumire NATO/AISC: SA-22 Greyhound) în timpul conflictelor militare din Siria și Libia.

Din câte se pare, succesul pe care l-au avut dronele Bayraktar TB2, a cântărit destul de mult în decizia Azerbaidjanului de a selecta Turcia.

 

Turcia lucrează la dezvoltarea primei sale flote de drone încă de la începutul anilor 2000 

 

Într-un deceniu și jumătate, industria turcă de apărare a dezvoltat mai multe tipuri de drone, de atac sau de recunoaştere, pe care le-a pus la dispoziţia armatei turce, dar le-a şi vândut mai multor state, cum ar fi Ucraina și Qatar

Citeşte şi: Dronele de asalt turce Bayraktar TB2 au stabilit un record în istoria militară a Turciei

UAV-urile produse de industria turcă de apărare sunt operaţionale din anul 2015 și au fost folosite de Turcia în operaţiunile sale împotriva grupărilor teroriste, dar şi în alte operaţiuni militare, cum ar fi: Operaţiunea Euphrates Shield în 2016-2017, Operaţiunea Olive Branch în 2018, Operaţiunea Peace Spring în 2019 şi Operaţiunea Spring Shield în 2020.

Într-un raport recent realizat de site-ul american Insider, se precizează că Turcia, prin utilizarea unor drone de atac în cardul Operaţiunii militare Spring Shield, desfăşurate în provincia siriană Idlib, a dus la o schimbare a raportului de forţe cu Rusia – stat care oferă suport militar armatei regimului Bashar Al-Assad.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel