Avioanele F-35 ar urma să fie echipate cu noi motoare. Lockheed Martin a ales să rupă vechiul contract cu Pratt & Whitney

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Motoarele F-135 pe linia de producție a Pratt & Whitney. Sursa foto: P&W.
Motoarele F-135 pe linia de producție a Pratt & Whitney. Sursa foto: P&W.

Compania americană Lockheed Martin a provocat o surpriză în rândul industriaşilor din domeniul aeronautic din SUA, anunţat că a decis să achiziţioneze un motor nou, de ultima generație, pentru avioanele F-35. Decizia anunţata de către Lockheed Martin a dat peste cap planurile Pentagonului de a moderniza motoarele cu care vin în prezent echipate aeronavele F-35. Această decizie îndrăzneață a provocat un răspuns puternic şi din partea companiei Pratt & Whitney, care cu siguranță nu se aștepta la așa ceva, fiind producătorul motoarelor care sunt instalate pe F-35.

Greg Ulmer, vicepreședinte executiv în cadrul companiei Lockheed Martin, a dezvăluit informația într-un interviu acordat miercuri publicaţiei Breaking Defense, în cadrul unui eveniment ţinut la Salonul aeronautic de la Paris.

Ulmer a vorbit deschis despre demersul companiei Lockheed Martin cu privire la programul de tranziţie de la vechile motoare către unele complet noi pentru avioanele F-35.

"Susțin cauza, un nou motor", a dezvăluit Ulmer cu pasiune pentru Breaking Defense. "Cred cu tărie că multe dintre strategiile de astăzi sunt depăşite, neținând cont de o perspectivă mai largă, mai orientată spre viitor."

Într-un comunicat transmis către Defense News, Lockheed Martin a subliniat beneficiile dezvoltării unui nou motor. Reprezentanţii acestei companii au evidențiat ca noul motor ar avea caracteristici tehnice care ar aduce un plus de performanţă avioanelor F-35, cu mult peste ceea ce promite în prezent programul de modernizare Block 4.

Pentru cei care nu cunosc acest aspect, programul actual de modernizare Block 4 pentru F-35 vine cu noi senzori, o capacitate de armament sporită și capacități avansate de război electronic.

,,Suntem pregătiți să facem față cerințelor guvernului american pentru modernizarea F-35, inclusiv pentru o actualizare a motorului", a declarat compania Lockheed Martin.

Pratt & Whitney a declarat pentru Defense News că aceste remarci "subminează" sprijinul Pentagonului pentru modernizarea nucleului actualei generaţii de motoare.

Compania Pratt & Whitney face referire la inițiativa să de a moderniza motoarele F135 ale avioanelor de vânătoare F-35.

Jill Albertelli, director în cadrul companiei Pratt & Whitney a criticat demersul Lockheed Martin, precizând că este o decizie greşită în a alege un motor cu totul nou, care nu a fost testat în timp, pentru avioanele F-35.

,,Acest lucru ar putea fi costisitor și ar putea întârzia unele livrări'', a precizat Albertelli.

Aceasta a menționat că Pentagonul nu a definit clar upgrade-urile pe care doreşte să le facă avioanelor F-35, dincolo de ceea ce aduce pachetul de modernizare Block 4. Ea susține modernizarea de către Pratt & Whitney a motorului F135, împreună cu un sistem actualizat de creştere a puterii propulsiei.

Avionul de vânătoare F-35, un proiect al Lockheed Martin, își propune să rămână operațional încă 50 de ani. Pentru a-și menține eficiența, este necesară o actualizare a motorului. General Electric Aerospace și Pratt & Whitney concurează pentru a dezvolta motoarele din cadrul ''Advanced Engine Transition Program'' [AETP]. General Electric Aerospace pune accent pe dezvoltarea motorului său XA100, în timp ce Pratt & Whitney se concentrează pe XA101.

Forțele Aeriene ale SUA au fost încântate de anunţul dezvoltării unui nou motor, de înaltă tehnologie, pentru avioanele F-35A. Cu toate acestea, motorul nu era potrivit pentru varianta F-35B a U.S. Marine Corps sau pentru modelul F-35C al U.S. Navy.

Pentagonul a trebuit să aleagă între noul motor și modernizarea motorului F135 existent. În cele din urmă, au ales opțiunea mai ieftină și au anunțat programul ''Engine Core Upgrade'' în propunerea de buget pentru 2024.

Comisia pentru servicii armate din Camera Reprezentanților a surprins pe toată lumea în această lună, propunând o sumă suplimentară de 588 de milioane de dolari pentru noul motor, finanțând în același timp și programul ''Engine Core Upgrade''.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel