Exerciţiul, care urmează să înceapă duminică şi să se desfăşoare până la mijlocul lunii noiembrie în sudul Israelului, va pune în prim-plan avioanele de luptă americane, în contextul în care tensiunile rămân puternice între Iran şi Israel, care a bombardat în mai multe rânduri poziţii iraniene în Siria.
Numit 'Drapel albastru', exerciţiul va reuni circa 1.000 de persoane, piloţi şi în special personal de sprijin, din SUA, Germania, Italia şi Grecia, a precizat armata israeliană într-un comunicat.
"Acest exerciţiu va permite efectuarea de zboruri comune cu echipe care vor fi plasate în diferite scenarii de ameninţări, toate folosind tehnologii avansate", a transmis armata israeliană, care şi-a înmulţit exerciţiile multilaterale.
Israeulul va deține 50 de avioane F-35
Gigantul american Lockheed Martin a livrat Israelului încă din decembrie 2016 primele două avioane F-35 ca parte a unei comenzi totale de 50 de aparate de zbor.
Ulterior, în 2018, armata a anunţat că a desfăşurat "primele atacuri operaţiunile din lume cu un F-35", fără a oferi mai multe detalii privind ţintele.
În timpul unei vizite recente la o bază aeriană care găzduieşte aparate de zbor F-35, premierul israelian Benjamin Netanyahu a dat asigurări că avioanele israeliene "se vor putea deplasa peste tot în Orientul Mijlociu, inclusiv în Iran", informează Agerpres care citează AFP.
Israelul a desfăşurat sute de atacuri în Siria de la începutul războiului din această ţară în 2011, majoritatea vizând ţinte iraniene sau ale Hezbollah, conform statului israelian.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News