,,Ucrainenii vor căuta în țările NATO piloți pregătiți care s-au retras pentru a-i ajuta în timp ce ei își antrenează proprii piloți", a spus el.
Potrivit senatorului, în acest fel, Ucraina va putea utiliza aeronavele F-16 puse la dispoziție mai devreme de partenerii săi, iar piloții ucraineni vor fi instruiți în consecință. Oficialul american intenționează să ridice această problemă în SUA.
,,Mesajul meu este: trebuie să fim pe deplin angajați. Aceasta este ceea ce vreau să văd în 2024: voi ridica această problemă. Îi cer președintelui Biden, înainte de a părăsi funcția, să se asigure că această invitație este înaintată'', a adăugat Lindsey Graham.
Unul dintre cei mai buni piloţi de F-16 ai U.S. Air Force, locotenent-colonelul în retragere Dan Hampton, care a luat parte la misiuni de luptă în teatrele de operaţii din Golful Persic, Kosovo și Irak, a declarat anterior că este gata să ajute Ucraina.
Acesta a remarcat că nu a fost singurul dintre piloții care sunt dispuşi să lupte de partea Ucrainei. În special, ei ar putea ajuta cu formarea piloților direct în Ucraina.
Dan Hampton a adăugat că, pe termen scurt, este necesar că piloții ucraineni să fie "suplimentați de piloți F-16 din alte țări, care au mii și mii de ore de experiență de luptă în aceste aeronave".
,,V-ați decis pentru F-16 și îi aveți deja. Și există un bazin suficient de mare de piloți ca mine care ar veni și ar ajuta dacă am fi solicitați, care ar putea face diferența'', a spus Hampton.
Recent, Ucraina a intrat în posesia primului avion de luptă F-16 donat țării în 2023. La scurt timp după invadarea Ucrainei de către forțele ruse, președintele Volodimir Zelenski a făcut apeluri internaționale pentru avioane care să ajute țara sa să întoarcă cursul războiului.
Danemarca și Țările de Jos au fost primele care au răspuns cu promisiuni de "surplus" de avioane Lockheed Martin F-16. Aproape un an mai târziu, acestea au intrat în sfârșit în serviciul Forțelor aeriene ucrainene.
Aceste prime F-16 sunt versiuni modernizate ale modelului standard supersonic F-16 și, deși piloții ucraineni au început deja să le folosească în apărarea țării lor și în lupta împotriva agresiunii rusești, după 29 de luni de la începutul agresiunii ruse, președintele Zelenski a declarat că Ucraina nu are în prezent suficienți piloți calificați să piloteze astfel de aparate.
Cu rachete de luptă AIM-9 ghidate prin infraroșu și rachete AIM-120 ghidate prin radar, pilotarea acestor F-16 moderne presupune mai mult decât navigarea și manevrarea, ceea ce s-ar putea dovedi a fi o problemă în ceea ce privește utilizarea F-16. Până acum un an, Ucraina avea o flotă de avioane de luptă din perioada sovietică, inclusiv Su-24, Su-25, Su-27 și MiG-29. Această flotă a servit drept apărare aeriană a Ucrainei timp de peste două decenii.
Forțele Aeriene Ucrainene au pierdut, de asemenea, aproape jumătate din avioanele lor de la invazia Rusiei din octombrie 2022. F-16 recent livrate pot fi aparate puternice în comparație cu restul flotei ucrainene, însă rămâne de văzut ce impact pot avea asupra unei forțe aeriene atât de epuizate, având în vedere lipsa semnificativă de piloți calificați.
Este destul de probabil ca avioanele F-16, care sunt în serviciu de zeci de ani, să fie folosite pentru interceptarea rachetelor rusești, pentru atacarea apărării aeriene rusești și, eventual, pentru atacarea trupelor terestre și a muniției rusești cu rachete aer-sol.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News