Aviația militară a României e la înălțime: Avioanele F-16 încep misiunea de a proteja spațiul baltic, unde Rusia provoacă zilnic alianța

F-16 Fighting Falcon aflate în dotarea României. Foto: NATO Air Command
F-16 Fighting Falcon aflate în dotarea României. Foto: NATO Air Command

În data de 27 martie 2025, a fost finalizat procesul de dislocare etapizată a întregului detașament „Carpathian Vipers” în Lituania, în baza aeriană Šiauliai, unde vor asigura Serviciul de Poliție Aeriană Întărită, în perioada aprilie – iulie 2025.

Detașamentul „Carpathian Vipers” care a fost dislocat în Lituania este constituit din aproximativ 100 de militari și patru aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon.

Misiunea detașamentului este de a proteja integritatea spațiului aerian al Țărilor Baltice şi este o componentă fundamentală a angajamentului NATO față de membrii săi.

2. Avion de l... (f-16-romania_24733200.jpeg)

Avion de luptă F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor Aeriene Române. Foto: @DefenseRomania @ToniIuriciuc

Potrivit Forțelor Aeriene Române, avioanele de luptă F-16 Fighting Falcon asigură permanent avertizarea timpurie și intervenția pentru clarificarea situației aeriene, aplicând măsurile legale împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al Țărilor Baltice.

Forțele Aeriene Române se află la a treia dislocare în Lituania, unde au asigurat protejarea integrității spațiului aerian al Țărilor Baltice și al NATO.

Prima misiune de Poliție Aeriană a fost executată în perioada august-octombrie 2007, cu un detașament format din 67 de militari și patru MiG -21 LanceR de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”. Cea de-a doua misiune a fost executată în perioada aprilie-iulie 2023, cu un detașament format din 100 de militari și patru F-16 Fighting Falcon de la Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță”.

 

Revenirea în Lituania la exact doi ani de la prima misiune. În 2023, patru F-16 ale României au avut două luni intense de misiuni în Baltica unde Rusia provoacă aproape zilnic alianța

 

3. Foto: F-16... (f-16-romania_14004100.jpg)

Foto: F-16 Fighting Falcon @Forțele Aeriene Române

Trebuie subliniat că piloții români de F-16 au asigurat și în perioada aprilie - iulie 2023 cu succes Serviciul de Poliție Aeriană Întărită în Lituania, în Baza Aeriană Siauliai. Detașamentul român a fost format din aproximativ 100 de militari şi patru aeronave F-16 Fighting Falcon. 

Aceasta a fost prima desfășurare a avioanelor F-16 Fighting Falcon românești într-o misiune internațională de acest tip. Înainte Forțele Aeriene Române mai contribuiseră la apărarea spațiului aerian baltic, dar cu MiG-21 LanceR, retrase din serviciu ulterior.

Țările baltice (Lituania, Letonia și Estonia) nu dețin avioane de vânătoare proprii, astfel că misiunea de Poliție Aeriană este asigurată prin rotație de aliații NATO.

În cadrul misiunii din 2023 F-urile noastre au avut nenumărate „întâlniri” cu aviația militară rusă încă din primele zile de la începerea misiunii. Anul acesta, în contextul internațional atât de tensionat de acum, ne așteptăm la intensitatea misiunilor să fie cel puțin egală.

O altă misiune privind apărarea spațiului aerian aliat va fi efectuată de avioanele F-16 ale României în 2026, dar în Bulgaria vecină.

CITEȘTE ȘI: Două escadrile „vecine”: De ce baza celei de-a treia escadrile de F-16 a României va fi la Kogălniceanu, la doar 90 de km de cea de-a doua?

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel