"România doreşte construirea unei relaţii de parteneriat strategic real cu Ungaria, priorităţile, parametrii, aşteptările noastre privind traiectoria acestei relaţii sunt deosebit de importante şi avem un dialog direct cu partenerii noştri ungari. (...) Avem interese şi obiective comune în calitate de state vecine, membri ai UE şi ai Alianţei Nord Atlantice, iar acest lucru devine şi mai evident în actualul context regional şi internaţional care este unul foarte complicat", a spus Aurescu, după întrevederea cu ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Peter Szijjarto.
El a anunţat că la finalul lunii noiembrie va efectua o vizită în Ungaria pentru a marca aniversarea a 20 de ani a Parteneriatului strategic cu Ungaria.
Discuţiile au vizat şi vizitele oficialilor ungari în România şi viitoarea Tabără de vară de la Tuşnad.
"Împreună am subliniat necesitatea şi importanţa unui discurs public în logica şi spiritul Parteneriatului nostru strategic şi a tratatului politic de bază", a spus Aurescu.
El a arătat că s-a convenit ca o nouă reuniune a comisiei mixte economice să aibă loc până la finalul acestui an, arătând că relaţia economică cu Ungaria este în creştere, în contextul în care anul trecut au avut loc schimburi comerciale de 11 miliarde de euro, în creştere faţă de anul anterior cu peste 22%, notează Agerpres.
"Am convenit ca până la finalul anului să finalizăm proiectul Camerei comune de comerţ româno-ungare, care va avea sediul la Budapesta", a afirmat ministrul Aurescu.
România și Ungaria au discutat şi despre energie
"Este o situaţie complexă la nivel european pentru care trebuie să găsim soluţii. Din păcate, Ungaria este mult mai dependentă decât alte state de surse externe de energie şi trebuie găsite soluţii în acest sens. Există o preocupare importantă la nivelul Uniunii Europene - planul Empower EU, care se află în prezent în discuţie la nivelul Uniunii şi va oferi o serie de soluţii, dar trebuie să continuăm să creştem capacitatea noastră de interconectare şi am discutat astăzi despre creşterea capacităţii de interconectare ale proiectului nostru bilateral de conectare de gaz, trebuie să consolidăm capacităţile noastre de stocare în interiorul UE. De asemenea, trebuie să găsim surse alternative", a spus Aurescu.
Cei doi oficiali au convenit şi ca până la finalul anului să aibă loc o nouă reuniune a Comitetului mixt pe problemele minorităţilor naţionale.
"Am discutat şi aspecte care ţin de dificultăţile cu care se confruntă minoritatea română din Ungaria şi am promisiunea domnului ministru că aceste probleme vor fi adresate în perioada imediat următoare, în special la chestiunile care ţin de mass media şi educaţia în limba maternă", a adăugat Aurescu.
Discuţiile au vizat şi situaţia de la frontiera comună dintre cele două ţări, dar şi din Ucraina. "Am discutat şi despre sprijinul acordat Republicii Moldova în parcursul său european. (...) Am reiterat împreună sprijinul pentru politica de lărgire a UE. Noi sprijinim, atât România, cât şi Ungaria, deschiderea negocierilor de aderare cât mai curând cu Albania şi cu Macedonia de Nord", a mai spus ministrul Aurescu.
Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior ungar, Peter Szijjarto, a arătat că Ungaria şi România se confruntă cu provocări similare, respectiv riscuri de securitate, economice şi dificultăţi în privinţa alimentării cu energie.
Ungaria acuză o dublă presiune
"În plus, Ungaria, din punct de vedere geografic, este într-o situaţie că într-o clipă am ajuns sub dublă presiune, pentru că pe de-o parte din est peste 830.000 de refugiaţi au sosit din Ucraina în Ungaria. Cu siguranţă îi primim pe toţi şi îi ajutăm. Îmi exprim admiraţia pentru România şi români că au oferit şansa pentru 1.500.000 de refugiaţi din Ucraina. (...) Noi, în Ungaria, pe lângă criza refugiaţilor avem şi o criză foarte severă de migranţi din sud, peste 110.000 de migranţi ilegali au sosit la graniţele Ungariei şi a trebuit să-i oprim. (...) Grupurile de migranţi au arme pe care le folosesc uneori unii împotriva altora, iar de regulă pentru ameninţarea forţelor care apără graniţele Ungariei. (...) Se poate întâmpla să ajungă şi România într-o situaţie similară. Mesajul nostru este: oferim ajutor tuturor refugiaţilor care fug din calea războiului din Ucraina, iar migranţii ilegali să nu vină, nu-i vom lăsa să intre indiferent cât sunt de agresivi", a spus Peter Szijjarto.
În ceea ce priveşte cooperarea economică, oficialul ungar a încurajat companiile din România să investească în Ungaria.
El a mai arătat că atât Ungaria, cât şi România folosesc energia nucleară, arătând că acesta este "sustenabilă, curată şi ieftină". Peter Szijjarto a afirmat că, în ceea ce priveşte gazele naturale, pentru Ungaria căile de transport dinspre sud trebuie consolidate.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News