Conform informațiilor, acordul privind programul submarin a fost depus în Parlamentul australian pe 12 august 2024.
Se consideră că acordul va permite Regatului Unit și SUA să transfere materiale și echipamente specifice pentru viitoarele submarine cu propulsie nucleară ale Australiei. În plus, va asigura comunicarea continuă și schimbul de informații legate de submarinele cu propulsie nucleară între partenerii AUKUS.
Acordul va fi esențial pentru achiziționarea de către Australia a unei capabilități suverane de submarine cu propulsie nucleară din anii 2030, cu transferul de submarine din clasa Virginia din SUA, precum și cu transferul de echipamente din Regatul Unit.
În plus, oficialii de la Canberra au remarcat că acest acord va permite țării să se pregătească pentru Forța de rotație submarină - Vest (SRF-West), bazată pe astfel de nave. Din 2027, partenerii AUKUS vor avea o prezență continuă la baza navală australiană HMAS Stirling, asigurând prezența prin rotație a până la patru submarine din clasa Virginia din SUA și a unui submarin din clasa Astute din Marea Britanie.
Viitoarele submarine nucleare SSN-AUKUS vor fi construite în Australia
Viitoarele submarine cu propulsie nucleară SSN-AUKUS vor fi construite la Osborne, Australia de Sud, folosind sisteme de propulsie sigilate, care nu vor necesita realimentare pe durata ciclului de viață al navei.
„Australia este dedicată regimului global de neproliferare nucleară. Acordul exclude în mod expres îmbogățirea uraniului sau reprocesarea combustibilului nuclear uzat în Australia, ca participare la AUKUS și împiedică partenerii AUKUS să întreprindă orice activitate care contravine obligațiilor internaționale de neproliferare”, au menționat oficialii australieni.
„Acest acord este un pas important spre achiziționarea de către Australia a submarinelor cu propulsie nucleară și armament convențional, pentru Marina Regală Australiană”, a declarat viceprim-ministrul, Richard Marles.
Guvernul a dat asigurări că “Australia nu caută să dobândească arme nucleare” și a anunțat că a selectat companiile BAE Systems și ASC pentru a-i construi noua flotă de submarine cu propulsie nucleară, ca parte a programului din cadrul AUKUS.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News