Au renunțat la Su-35 rusești pentru Rafale. Indonezia a bătut oficial palma cu Franța pentru 42 de avioane

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Rafale, sursă foto: Dassault Aviation
Rafale, sursă foto: Dassault Aviation

Indonezia a devenit cel mai nou client al aeronavelor franceze Rafale, după ce Jakarta a renunțat la achiziția de Su-35 Flanker E rusești.

Încă de la finalul lunii ianuarie 2022, DefenseRomania a scris că ministrul indonezian al apărării, Prabowo Subianto a anunțat că negocierile legate de cumpărarea avioanelor de luptă Rafale din Franța s-au finalizat și nu a mai rămas decât „activarea contractului”.

Nu se cunoaștea însă câte câte vor fi exportate de Franța în Indonezia, dar la nivelul anului 2020 valoarea unui posibil contract era estimată la aproximativ 7 miliarde de euro, ceea ce ar însemna că Djakarta intenționează să achiziționeze în jur de 30-32 de aeronave, respectiv necesarul a două escadrile.

Se pare însă că numărul e mai mare decât cel estimat.

 

Franța a anunțat oficial că a bătut palma cu Indonezia pentru 42 de avioane Rafale

 

Ministrului Forțelor Armate din Franța, Florence Parly, într-o postare pe Twitter, a confirmat că Jakarta și Parisul au bătut palma. Într-un mesaj scurt, Parly spune că achiziția tocmai a devenit oficială iar Indonezia a comandat 42 de aeronave de tip Rafale.

Parly a mai spus că „Franța este mândră să contribuie la modernizarea forțelor aeriene ale Indoneziei”, stat care joacă un rol cheie în Indo-Pacific, iar contractul prevede și cooperare industrială.

Ministrul francez al apărării a amintit că 8 state au ales deja Rafale, lucru care demonstrează „excelența industirie de apărare franceze”.

 

 

Indonezia a renunțat la avioane Su-35 rusești, decizia previzibilă dar care a iritat Moscova

 

Achiziția de Rafale are loc după ce Indonezia a renunțat la Su-35 rusești. Iar pe lângă Rafale, Jakarta intenționează să cumpere aeronave F-15 Eagle II (F-15EX) și discuțiile sunt în desfășurare. Indonezia are în vedere modernizarea forțelor sale aeriene și achiziționarea a aproximativ 100 de aeronave.

Interesant e că Jakarta se angajase să cumpere 11 avioane de luptă Su-35 Flanker E, dar la finalul acestui an a anunțat că a renunțat la achiziție. Oficial, Jakarta a invocat „probleme finaciare” iar decizia de a renunța la Su-35 a fost anunțată chiar de șeful Statului Major al Forțelor Aeriene indoneziene, mareșalul Fadjar Praseto cu „inimă grea”.

Neoficial, Indonezia a luat decizia ca urmare a presiunilor SUA și de teama că va intra sub incidența legii americane CAATSA (Countering America's Adversaries Through Sanctions Act). Indonezia risca să-i fie restricționat accesul la împrumuturi e la băncile americane, tranzacțiile în dolari sau achiziționarea sau vânzarea a diferitelor bunuri din SUA.

CITEȘTE ȘI: Un expert militar rus spune că Indonezia e o „rușine” după ce a renunțat la Su-35 și va alege dintre Rafale și F-15EX

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel