Aterizări și decolări de pe autostradă cu avioane F/A-18 (Foto/Video). Finlandezii își pregătesc piloții de condiții reale de război

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Finlanda îşi antrenează în aceste zile piloții și personalul de la sol pentru condiții reale de război. Forțele Aeriene Finlandeze au început să exerseze câteva manevre extrem de importante pentru menținerea capacității sale de luptă - aterizarea şi decolarea de pe autostrăzi, atunci când într-o situaţie reală de conflict aeroporturile sunt ţinta bombardamentelor.

Aceste manevre se desfăşoară în cadrul exerciţiului Baana-22 - prevede instruirea piloţilor şi a tehnicienilor de la sol pentru situaţii în care avioanele de lupta trebuie să aterizeze pe drumuri sau autostrăzi. Exercițiul implică participarea mai multor avioane de antrenament F/A-18 și Hawk și aproximativ 200 de militari, dintre care 70 sunt rezerviști.

Pentru acest antrenament a fost aleasă autostrada E75 - a fost blocată în apropiere de orașul Joutsa, aflat în centrul Finlandei. De asemenea, pentru a nu exista incidente neprevăzute, toate indicatoarele rutiere de pe marginea drumului au fost îndepărtate.

Un element important al exercițiilor este exersarea decolării și aterizării atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Exercițiul, care a început pe 26 septembrie, este programat să se încheie în seara zilei de 29 septembrie.

Astfel, putem trage concluzia că Finlanda îşi pregătește îşi pregăteşte piloţii pentru condiții reale de război, în care principala sarcină a acestor în primelor minute ale unui conflict militar, va fi relocarea aeronavelor către alte zone, deoarece aeroporturile vor fi printre primele obiective vizate de bombardamente.

Exercițiul Baana-22 pare să fie doar o etapă de pregătire pentru un exercițiu mai mare care va acoperi cea mai mare parte a țării și care se numește Ruska-22. Acesta urmează să înceapă pe 3 octombrie și va dura cinci zile. Vor fi implicate 3700 de persoane, dintre care 2400 de rezerviști.

Scenariul exercițiului, potrivit Ministerului finlandez al Apărării, prevede împărțirea în două "tabere", dintre care una va exersa măsurile de apărare aeriană, iar cealaltă - pătrunderea acesteia.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel