Atac chirurgical al SUA: Baze folosite de milițiile iraniene în Siria, bombardate de două avioane F-16

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

SUA au efectuat joi lovituri aeriene care au vizat două instalații militare din estul Siriei, utilizate de milițiile susținute de Iran. Potrivit unei declarații a secretarului american al apărării Lloyd Austin, atacul SUA a fost un răspuns după o serie de atacuri cu drone și rachete împotriva forțelor americane aflate în regiune. În declarație se precizează că instalațiile au fost folosite de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) și de grupuri afiliate.

Publicitate

Atacurile, efectuate de o pereche de avioane de luptă F-16 care au folosit muniții ghidate cu precizie, au vizat un depozit de arme și muniții aflat în Abu Kamal, în apropiere de granița dintre Siria și Irak, potrivit CNN.

Austin a descris loviturile, care au fost ordonate de președintele Joe Biden, ca fiind "strict autoapărare" și a subliniat că sunt separate de conflictul în curs de desfășurare din Gaza.

Oficialul a acuzat în mod direct Iranul că a avut un rol în atacurile împotriva forțelor americane, afirmând în declarație: ,,Iranul vrea să își ascundă implicarea și să nege rolul său în aceste atacuri împotriva forțelor noastre,,.

Nu îi vom permite". Austin a promis, de asemenea, noi lovituri în cazul în care vor continua atacurile din partea reprezentanților Iranului.

Cele două facilitaţi militare vizate de loviturile aeriene americane în estul Siriei fuseseră ocupate anterior de membri ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran și de miliții afiliate acestuia, a declarat un oficial militar de rang înalt, dar încă nu este clar dacă loviturile s-au soldat cu victime.

"Știm că au existat oameni pe țintă în diferite momente în timpul zilei", a declarat oficialul în timpul unei ședințe cu reporterii după atac. "Din nou, știm că nu au fost civili", a adăugat oficialul. "Oamenii care ocupă aceste locații sunt grupuri de miliție aliate cu Iranul, precum și personal al IRGC".

Un oficial de rang înalt din domeniul apărării a numit Iranul "centrul de greutate" pentru atacurile asupra forțelor americane din regiune, spunând că "amprentele iraniene sunt peste tot".

,,Teheranul și liderii iranieni de rang înalt finanțează, înarmează, echipează, antrenează și coordonează o întreagă pleiadă de grupări de miliție din întreaga regiune, iar acestea au intensificat atacurile împotriva forțelor americane începând cu 17 octombrie, motiv pentru care am întreprins o acțiune de autoapărare în această seară", a declarat oficialul.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel