„Asasinul Nr.1” din Rusia, aflat sub protecţia armatei şi serviciilor secrete ruseşti

S.I. Catalin |
Data publicării:
Aslan Gagiev
Aslan Gagiev

Capul grupării infracționale „Semya” (rus. – familia), Aslan Gagiev, zis Djaco (Jaco), care are la „activ” peste 40 de asasinate, a avut protectori de rang înalt în mediul siloviki (poliție-servicii secrete-armată) din Rusia, scrie „Novaia Gazeta“, într-un material dedicat celui poreclit „Asasninul Nr.1” din Rusia, potrviti Deschide.md.

Potrivit anchetatorilor din Austria, „comunitatea criminală” a lui Gagiev a fost creată în 2004. Membrii săi îi spuneau „Familia”, iar între – „frați”.

Gagiev însuși era cunoscut în Osetia de Nord drept „Fratele mare” 

Membrii „Familiei” se promovau drept „haiduci moderni”, care făceau fapte bune ucigând „ticăloșii ce împiedică oamenii obișnuiți sa trăiasca în pace”. De exemplu, ei i-au lichidat pe membrii unui grup criminal care se ocupa cu răpirea de persoane. Liderul acestui grup era fratele fostului ministru adjunct al Afacerilor Interne al Osetiei de Nord.

De mâinile „fraților” au murit mulți oficiali din Osetia de Nord, dar și persoane obișnuite, ucise pentru datorii.

Din „Familie“ făceau parte numeroși ofițeri de politie, inclusiv ofițeri Spetsnaz, procurori și angajatul uneia dintre diviziile cele mai secrete ale Ministerului de Interne din Rusia.

Gagiev și membrii „familiei” sale au fost asociați cu un număr foarte mare de oficiali de rang înalt și rudele lor: sora ministrului adjunct al Industriei din Rusia, șeful uneia dintre cele mai importante departamente ale SKR (echivalentul FBI), procurorul regiunii Leningrad, cu conducerea de vârf a Osetiei de Nord, și chiar cu un angajat al administrației prezidențiale din Rusia.

Până și existența „Familiei” era asigurată pe cheltuiala statului rus, mai precis a  „Companiei de leasing financiar” – FLK, care a fost implicată în dezvoltarea aviației civile din Rusia și a obținut miliarde de la bugetul federal. În instanța austriacă Gagiev a declarat că prin intermediul acestei companii el plătea lunar 1,2 milioane de euro șefului SKR, Alexander Bastrîkin.

„Dar, la un moment dat, banii nu au mai ajuns la destinatar, între membrii conducerii FLK au început certuri, din cauza cărora fondurile alocte din buget s-au „evaporat“. Din această cauză, spune Gagiev, a și început urmărirea penală împotriva sa”, scrie Novaia Gazeta.

Din materialele dosarului penal a lui Gagiev rezulta că, în anii 90, el a luat asupra sa vina pentru o infracțiune economică comisă de către unul dintre angajații actuali ai administrației președintelui rus, Vladimir Putin. După ce și-a ispășit pedeapsă, Gagiev a obținut acces la „oficiali de rang înalt ai autorităților de stat din Federația Rusă”.

În plus, Gagiev a menținut relații cu liderii grupării criminale din Tambov, care, portivit „Novaia Gazeta”, mai mulți ani au fost parteneri de afaceri ai actualului președinte rus Vladimir Putin.

De-a lungul ultimilor trei ani, Gagiev și avocații săi au încercat să demonstreze în fața instanței austriece că urmărirea penală din Rusia împotriva sa este motivată politic, că vânătoarea împotriva sa a fost începută de funcționari corupți și forțele de securitate, pe care el, timp de mulți ani, i-a mituit cu milioane de dolari. Instanța austriacă însă nu a ținut cont de aceste afirmații și, pe 20 iunie 2018, Aslan Gagiev a fost extrădat în Rusia.

Potrivit „Novaia Gazeta”, încercările autorităților ruse de a se disocia de Gagiev par acum ridicole. Cei care îl numesc astăzi „Asasinul Nr.1 din Rusia”, ieri i-au cerut ajutorul. Gagiev a recunoscut că a facut treaba murdară a statului rus și a luptat în războaie aranjate de statul rus.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel