Asasinare Bashar al-Assad. Trump, prima reacție după acuze

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a negat miercuri că ar fi cerut asasinarea preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, aşa cum susţine jurnalistul Bob Woodward într-o carte.

Publicitate

Ideea "nici măcar n-a fost luată în considerare vreodată şi nici nu ar fi luată în considerare", a declarat Trump ziariştilor de la Casa Albă, unde l-a primit pe şeicul kuweitian Sabah al-Ahmad al-Jaber al-Sabah.

Cartea lui Woodward intitulată "Fear: Trump in the White House" ("Teamă: Trump la Casa Albă") urmează să apară abia săptămâna viitoare, dar presa a difuzat deja fragmente. Potrivit uneia din informaţiile jurnalistului devenit celebru în urma afacerii Watergate, Trump i-ar fi spus ministrului apărării, James Mattis, că doreşte asasinarea lui al-Assad, ca reacţie la un atac chimic împotriva unor civili sirieni în aprilie 2017.

Mattis nu a negat explicit, dar comentat că "deşi în general îmi place să citesc ficţiuni, aceasta este o marcă unică a literaturii din Washington, iar sursele sale anonime nu oferă credibilitate".

Purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane, Sarah Sanders, declarase încă de marţi că Woodward publică "poveşti inventate".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel