Mediatorul ucrainean pentru drepturile omului Dmitro Lubineţ s-a referit la o înregistrare video care circulă pe reţelele sociale şi în care pot fi văzuţi, potrivit lui, "cel puţin cinci prizonieri de război, fără îndoială ucişi".
"Încă o dată, constatăm un dispreţ cinic faţă de dreptul internaţional umanitar din partea armatei ruse", a declarat Lubineţ pe Telegram.
El a anunţat că a trimis o scrisoare ONU şi Crucii Roşii (CICR), cerându-le să înregistreze "această crimă de război".
ONU a denunţat în februarie o creştere a numărului de execuţii de soldaţi ucraineni captivi de către forţele ruse în ultimele luni, făcând ecoul acuzaţiilor formulate de Kiev.
Misiunea ONU pentru supravegherea drepturilor omului în Ucraina (HRMMU) a declarat că a "înregistrat 79 de execuţii de acest tip în timpul a 24 de incidente distincte" de la sfârşitul lui august anul trecut până acum.
Figuri publice ruse "au îndemnat în mod explicit la tratament inuman, chiar la execuţie, la adresa militarilor ucraineni capturaţi", ceea ce poate "incita sau încuraja comportamente ilegale", a declarat şefa misiunii, Danielle Bell.
Mediatorul Lubineţ a declarat la rândul său, în octombrie, că deţine informaţii cu privire la cel puţin 102 de prizonieri de război ucraineni executaţi de la începutul invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News