Ambasadorul Statelor Unite în Germania, Richard Grenell, în prezent şi director interimar al Serviciilor Naționale de Informații, a acuzat Berlinul că subminează politica NATO de descurajare nucleară, deoarece unii social-democraților germani, partenerii de coaliție ai cancelarului Angela Merkel, s-au pronunțat în favoarea dezarmării nucleare.
Richard Grenell a acuzat guvernul german că nu îşi îndeplineşte partea sa de obligaţii în cadrul politicii NATO de descurajare nucleară, iar misiunea diplomatică americană a dat publicităţii o declaraţie ce reamintea Berlinului că promisese să contribuie la capabilităţile NATO.
Acest lucru a reamintit şi despre Declaraţia de la Varşovia din 2016, în care liderii statelor Alianţei Nord-Atlantice au afirmat că ''scopul fundamental al capabilităţii nucleare a NATO este de a apăra pacea, a preveni coerciţia şi a descuraja agresiunea''.
Citeşte şi: Statele Unite și-au modernizat armele nucleare stocate în Germania, în toamna anului 2019
Un expert în studii de securitate şi politica externă atrage atenţia că o astfel de mutare ar putea genera dezechilibre la nivelul mediului de securitate din Europa.
Twitter Ulrich Speck, expert în cadrul German Marshall Fund, a scris intr-o postare pe Twitter că: ,,Germania poate abandona descurajarea nucleară. Acest lucru forţează Polonia să regândească chestiunea descurajării nucleare. Şi asta motivează Rusia să-şi intensifice strategia de influenţă în Europa Centrală şi de Est. Rezultatul: mai mult conflict în est, Europa slăbită.''
Deşi Varşovia nu a căutat în mod oficial o asemenea soluţie, posibilitatea a fost discutată începând din decembrie 2015 de actualul ambasador al Poloniei la NATO, Tomasz Szatkowski, care la acea vreme era adjunct al ministrului apărării, potrivit Agerpres.
Totuşi, relocarea armelor nucleare americane în Polonia ar fi ''costisitoare, neînţeleaptă militar întrucât ar face armele mai vulnerabile la un atac preemptiv şi cauzatoare de discordie în interiorul NATO'', a avertizat Steven Pifer, fost diplomat american în Polonia.
Contextul
Așa cum știm, Germania nu deține arme nucleare. Partidul Social-Democrat (SPD), partener de coaliţie alături de conservatorii cancelarului (CDU), se opun prezenței nucleare americane pe teritoriul german. Spre exemplu, Rolf Mutzenich, unul din liderii formațiunii, e de părere că "armele nucleare pe teritoriul german nu întăresc securitatea noastră, din contră".
Disputa are loc în jurul schimbării aeronavelor Tornado, care pot transporta armament nuclear american în cadrul NATO. În tot acest context, Georgette Mosbacher, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Polonia, transmite printr-un mesaj că Varșovia și-ar putea asuma acest rol în cazul în care Berlinul dă înapoi.
,,Sperăm că Washingtonul și Varșovia sunt conștiente de natura periculoasă a unor astfel de declarații, care agravează și mai mult relațiile Rusia-NATO în această perioadă deloc ușoară din istoria lor'', a spus Maria Zakharova, precizând şi faptul că o astfel de decizie ar periclita baza securităţii europene, deja afectată de decizia Statelor Unite de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară de Acţiune (INF).
Retorica americană privind mutarea armelor nucleare americane din Germania în Polonia este un factor care înrăutățește relațiile dintre Rusia și NATO, a declarat ieri purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de externe, Maria Zakharova.
Maria Zakharova vrea că Statele Unite să-şi retragă tot arsenalul nuclear din Europa
,,Aducerea focoaselor americane pe teritoriul SUA ar fi o contribuție reală la consolidarea securității europene. Rusia a luat o astfel de decizie cu mult timp în urmă, aducând toate armele nucleare pe teritoriul său național", a precizat ea.
Totuşi, ceva i-a scăpat în mod intenţionat purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de externe, şi anume ca până în acest moment Statele Unite nu au emis în mod oficial nicio declaraţie cu privire la faptul că Polonia ar putea să își asume prezența nucleară americană în cazul în care Germania va refuza să mai facă acest lucru, ci acest subiect a fost adus în discuţie strict de ambasadoarea SUA la Varșovia, într-o postare pe pagina sa de Twitter şi nu într-un cadrul oficial.
Maria Zakharova a ţinut să acuze Statele Unite că s-au retras din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară de Acţiune (INF), dar a uitat să spună şi de ce.
Rusia a fost cea care a încălcat tratatul nuclear INF, nu SUA
Răspunsul este strâns legat şi de o altă afirmaţie mai puţin adevăra a Mariei Zakharova, cum că Rusia şi-a retras arsenalul nuclear din Europa. În primul rând, Statele Unite au ales să se retragă anul trecut din tratatul INF, deoarece încă de la mijlocul anilor 2000, Rusia a proiectat, produs şi desfăşurat teste de zbor ale sistemului său de rachete interzise – rachete de croazieră SSC-8 sau 9M729, cu lansare de la sol şi cu rază intermediară de acţiune care încălcau prevederile acestui tratat.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News