Arsenal impresionant ridicat de la Horațiu Potra, mercenarul lui Gerogescu: Pistoale, mitraliere, aruncătoare de grenade. Georgescu are calitatea de suspect

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Horațiu Potra. Sursa: Inquam Photos / George Călin
Horațiu Potra. Sursa: Inquam Photos / George Călin

Poliţiştii au găsit miercuri într-un imobil locuit de mercenarul Horaţiu Potra un adevărat arsenal - pistoale, pistoale-mitralieră, grenade, aruncătoare şi multă muniţie, potrivit unor surse judiciare.

Într-o înregistrare postată de Poliţia Română, anchetatorii arată armele găsite la Potra.

"Acum, s-a mai întregit puţin colecţia. Avem aici aruncătoare de grenade pentru arme, avem grenade, încărcător pe tambur, în asta este muniţie. Mai avem aici pistoale-mitralieră. Pistoalele toate sunt letale. Mai avem o puşcă mitralieră, încă un PM (pistol - mitralieră, n.r.), încă un pistol cu grenadă, un cartuş pentru aruncător cu armă. Fiecare geantă era pregătită pentru fiecare luptător. Mai avem cartuşe pentru aruncătorul de armă", explică unul dintre anchetatori.

Cu câteva ore înainte, Poliţia a difuzat înregistrări video de la percheziţii, cu arme şi muniţie ascunse într-o cameră secretă.

De asemenea, într-un seif ascuns sub podeaua casei, au fost găsite teancuri cu bani, în total peste un milion de euro.

Miercuri dimineaţa, anchetatorii au efectuat 47 de percheziţii pe raza judeţelor Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj, într-un dosar legat de finanţarea campaniei electorale, constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid.

Călin Georgescu are calitate de suspect în dosar, fiind audiat la Parchetul General. 

O parte din media arată că rețeaua urmărea instaurarea unor așa-zise Gărzi Patriotice care să preia controlul instituțiilor statului.

În dosar există și interceptări telefonice între Gerogescu și oamenii săi. Inclusiv un apel al unuia dintre bodyguarzii lui Georgescu către Ambasada Rusiei la București, unde solicită discuția cu adjunctul atașatului militar rus.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel