Armata sudaneză respinge inițiativa Kenyei privind dislocarea unei forțe de menținere a păcii la Khartoum

Nicolae Iordan |
Data actualizării: | Data publicării:
Soldații ai Armatei Guvernamentale de Eliberare a Poporului din Sudan (SPLA)
Soldații ai Armatei Guvernamentale de Eliberare a Poporului din Sudan (SPLA)

Un comandant de rang înalt al armatei sudaneze a respins cu fermitate inițiativa Kenyei de a trimite trupe de menținere a păcii din Africa de Est pentru a contribui la încheierea conflictului de peste 100 de zile din Sudan, subliniind într-un videoclip postat luni că "niciuna dintre aceste forțe nu se va întoarce acasă în viață". Armata sudaneză și Forțele de Sprijin Rapid, aflate în conflict, au primit mai multe oferte de mediere internațională, dar niciuna nu a reușit să pună capăt sau măcar să oprească în mod semnificativ luptele izbucnite pe 15 aprilie.

 

La începutul acestei luni, Autoritatea Interguvernamentală pentru Dezvoltare (IGAD), un bloc regional est-african din care face parte și Kenya, a propus o inițiativă care ar include dislocarea unei forțe de menținerea păcii în capitala sudaneză, Khartoum.

Armata sudaneză  a respins în repetate rânduri inițiativa, acuzând Kenya că sprijină Forțele de Sprijin Rapid. Generalul sudanez a menționat că va considera orice forță străină de menținere a păcii drept o forță ostilă.

Comandantul-șef adjunct al forțelor armate sudaneze, generalul locotenent Yasser Al-Atta, a acuzat Kenya că a fost cumpărată de o țară terță, fără a menționa numele acesteia. Yasser Al-Atta l-a acuzat pe președintele Ruto că "este un mercenar pentru o altă țară". Nairobi a negat că a luat parte la conflict.

Khartoumul susține, pe de altă parte, că oricare dintre ofertele IGAD poate fi luată în considerare numai odată ce președintele Ruto este înlocuit ca președinte al cvartetului format din Kenya, Etiopia, Sudanul de Sud și Djibouti.

Comandantul-șef adjunct, în timp ce inspecta o unitate de geniști din Khartoum, a declarat că țara care îl sprijină pe președintele Ruto este, de asemenea, o susținătoare a Forțelor de Sprijin Rapid conduse de Mohamed Hamdan Daglo.

După summitul IGAD din 15 iunie de la Addis Abeba, Khartoumul a respins constant intervenția conducerii kenyene, acuzându-l pe președintele Ruto de părtinire, aparent din cauza presupuselor legături de afaceri din trecut cu Daglo.

Pe 15 iulie, Ruto a vorbit cu liderul juntei sudaneze Abdel Fattah al-Burhan pentru a-l convinge să coopereze cu cvartetul IGAD și să ia în considerare o încetare a focului care să permită agențiilor umanitare să ajungă la cei peste 2,5 milioane de refugiați.

Generalul locotenent Al-Burhan l-a asigurat pe președintele Ruto că este gata să oprească ostilitățile cu condiția ca soldații FSR să fie îndepărtați din Khartoum.

În iunie, Ministerul Afacerilor Externe și Diasporei din Nairobi a lansat un comunicat în care se preciza că Kenya este neutră în conflictul din Sudan, după protestele Khartoumului împotriva conducerii kenyene.

,,Așa cum am afirmat întotdeauna, singurul interes al Kenyei în Sudan este pacea regională. Rămânem un arbitru neutru în probleme de pace pentru vecinii noștri, ca un precursor al dezvoltării mult căutate", se preciza în declarație.

Armata sudaneză a emis, de asemenea, declarații în care acuză o țară din Golf, neprecizată, că sprijină FSR.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel