Armata SUA va disloca aproximativ 60 de elicoptere în Germania, Polonia și Letonia

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:

Zeci de elicoptere ale armatei americane, aflate într-un port din vestul Franţei, vor fi dislocate temporar, ca parte a unei misiuni, în mai multe state aflate pe flancul estic al NATO.

Publicitate

Aproximativ 60 de elicoptere Chinook, Black Hawks și Apaches, aparţinând Fort Campbell, Ky.-based 101st Combat Aviation Brigade, aflate în momentul de față în portul francez La Rochelle – care joacă acum un rol cheie în desfășurarea soldaților pe flancul estic al NATO – vor fi dislocate pe rând, unul câte unul, în Letonia, Polonia și Germania. 

Misiunea face parte dintr-o rotație de nouă luni, parte a unor manevre militare ce se desfășoară în contextul mai larg al unei operațiuni denumită Atlantic Resolve, care presupune descurajarea unei eventuale agresiuni ruse la frontiera estică a NATO.

Cele 60 de elicoptere vor fi distribuit astfel: 40 dintre ele vor ajunge în Germania, iar restul de 20 vor fi împărţite în mod egal, 10 vor rămâne la baza aeriană Powidz, din Polonia, iar 10 elicopterele Black Hawks vor staţiona la baza de la Lielvarde, din Letonia.

Amintim că, la începutul acestei săptămâni, Ministerul Apărării de la Riga a anunţat că zece elicoptere militare americane sunt aşteptate să sosească săptămâna aceasta în Letonia pentru o rundă de exerciţii militare vizând întărirea frontierei estice a NATO şi care vor dura nouă luni.

„Utilizarea portului La Rochelle consolidează relația bilaterală dintre Franța și SUA prin asigurarea unei mobilități militare sporite pentru apărarea colectivă a Europei ”, potrivit publicației Stars and Stripes.

United States Army Europe (USAREUR) a declarat că, din 2014, de cât operațiunea Atlantic Resolve a fost lansată, este prima dată când se foloseşte portul La Rochelle pentru astfel de misiuni.

Operațiunea Atlantic Resolve a fost lansată în aprilie 2014. Scopul său este „restabilirea încrederii” statelor est-europene în Alianța, după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia. În cadrul operațiunii, forțele terestre din SUA iau parte la exerciţii multinaționale din Polonia, Marea Baltică, România, Bulgaria și Ungaria.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel