Publicitate
Autoritățile indoneziene estimează că le-au mai rămas doar câteva ore pentru a găsi submarinul marinei înainte de epuizarea oxigenului. O scurgere de ulei se presupune că a fost factorul care a dus la scufundarea submarinului și nu a unui rezervor de combustibil, așa cum se credea anterior, transmite BBC.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că SUA, la solicitarea guvernului indonezian, trimite avioane pentru a ajuta la căutarea submarinului dispărut.
Armata indoneziană a anunțat joi seara târziu că a detectat un obiect la o adâncime cuprinsă între 50 și 100 de metri și a desfășurat nave echipate cu sonare în speranța că ar fi KRI Nanggala 402.
"Avem timp până sâmbătă la ora 03.00, așa că ne maximizăm toate eforturile astăzi", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei indoneziene, Achmad Riad. ”Sperăm că vom găsi submarinul”, a mai spus el.
De la dispariția submarinului au fost implicate cel puțin șase nave de război, un elicopter și 400 de persoane. Singapore și Malaezia au trimis nave în zonă, iar Australia, Franța și Germania au oferit, de asemenea, asistență.
Submarinul KRI Nanggala 402 a pierdut contactul la scurt timp după ce a solicitat permisiunea de scufundare în timpul exercițiilor de tragere cu torpile. Nava construită în Germania este una dintre cele cinci submarine operate de Indonezia. A fost construit la sfârșitul anilor 1970 și a fost supus unei modernizări care a durat doi ani în Coreea de Sud, și care a fost finalizată în 2012.
Un purtător de cuvânt al marinei militare a declarat pentru BBC că este pentru prima dată când Indonezia pierde un submarin.
Evenimentul de acum readuce în atenție cazul din 2000, când submarinul rusesc Kursk s-a scufundat în timpul manevrelor în Marea Barents. Toți cei 118 membri ai echipajului au pierit fiindcă Rusia nu a acceptat ajutor internațional considerând că echipamentele de pe submarin sunt mult prea sofisticate pentru ca ”adversarii” să aibă acces la ele. O anchetă a constatat că o torpilă a explodat, detonând toate celelalte plasate în partea din față a submarinului.
Majoritatea echipajului submarinului Kursk a murit instantaneu, dar unii au supraviețuit câteva zile înainte de a se sufoca.
În 2003, 70 de ofițeri de marină chinezi au fost uciși într-un accident pe un submarin din clasa Ming în timpul exercițiilor din 2003. Iar în 2017, un submarin militar argentinian a dispărut în sudul Atlanticului, cu 44 de marinari la bord. Epava sa a fost localizată un an mai târziu, iar oficialii au spus că submarinul a explodat.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News