Armata Americană va fi dotată cu noi binocluri cu un sistem night-vision superior. Specialiștii susțin că este nevoie de binocluri cu infraroșu și cu intensificare a imaginii care să ajute soldații armatei americane să fie mai eficienți pe timp de noapte. Soluția a venit din partea L-3 Insight, una dintre cele patru companii de electro-optică din SUA.
Oficialii Comandamentului Contractant al Armatei de la Aberdeen Proving Ground, MD, au anunțat miercuri că este vorba despre contract de trei ani, cu o valoare de 391,8 milioane dolari atribuit companiei L-3 Insight pentru Enhanced Night Vision Goggle-Binocular (ENVG-B). Despre proiectul ENVG-B nu au fost date publicității prea multe detalii, mai ales în contextul în care în SUA mai există alte trei companii care produc versiuni ale aceluiași produs.
Ce înseamnă ENVG
ENVG reprezintă un tip de ochelari de vizibilitate pe timp de noapte, care îmbină intensificarea imaginilor și senzori cu infraroșu lungi, pentru luptă de noapte, vreme rea, sau chiar în fum și praf. Aceștia amplifică lumina de la surse foarte slabe și chiar de la stele și lună, în timp ce sistemul inraroșu sesizează diferențele de temperatură în obiecte pentru a face oamenii, vehiculele și mașinile să iasă în evidență.
vezi si: Armata SUA pregătește noi vehicule Striker pentru Europa
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News