Rusia a „îngropat” cel puțin 2.000 de tancuri în cimitirul din Ucraina. Aproape toate tancurile de la începutul invaziei au fost distruse

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Tehnică rusă distrusă în Ucraina. Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Tehnică rusă distrusă în Ucraina. Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Analiștii reputatului portal Oryx au publicat un raport conform căruia armata rusă a „lăsat” în Ucraina 10.004 de unități de echipament militar, inclusiv 1.950 de tancuri.

Analiza Oryx , deși diferă destul de mult față de estimările ucrainene (unii analiști susținând că Ucraina ar fi distrus cel puțin 3.500 de tancuri ale Federației Ruse până în martie 2023), arată totuși o situație dramatică pentru forțele ruse.

Numărul estimat este de 1.950 de tancuri distruse, avariate grav sau capturate. Rusia a pierdut, pe lângă sutele de tancuri T-72 și T-80, și câteva zeci de T-90, cele mai moderne tancuri din dotarea Armatei sale (exceptând ”fantoma” T-14 Armata, care nu a fost încă văzut în luptele din Ucraina).

Foto: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Totuși, analiza pierderilor făcută de Oryx reprezintă o estimare minimă, crede expertul militar israelian David Sharp. Acesta a ajuns la concluzia că numărul acestora ar putea fi cu 20-30% mai mari, întrucât analiza se bazează doar pe documentarea foto-video a echipamentelor distruse. 

"Pierderile reale sunt, desigur, mai mari. Nu totul este surprins pe video, nu totul este surprins într-o fotografie. Mai mult, ceva poate scăpa chiar și atenției autorilor proiectului. Putem spune că estimarea minimală este cu câteva zeci de procente mai mare decât cea care se află pe site-ul Oryx. Și dacă vorbim de tancuri rusești, pierderile sunt estimate de Oryx în jurul cifrei de 1.950. Realist, cred ca sunt cu 20-30% mai multe pierderi”, spune el. 

 

La începutul invaziei Rusia a atacat cu peste 2.500 de tancuri

Foto: Exerciții ale Armatei ruse

Sharp a subliniat că la începutul invaziei la scară largă, numărul tancurilor rusești din armată era estimat la 2.500-2.600 de unități, excluzând echipamentele autoproclamatelor Republici Donețk și Luhansk.

„Conform datelor celor de la Oryx numărul de tancuri pierdute de Rusia este de 1.950, dar în realitate numărul este mai mare. Suntem aproape de concluzia că aproape toate tancurile care au fost folosite inițial în război au fost distruse. Aceasta este o lovitură uriașă pentru Armata rusă", a spus Sharp. 

Potrivit observatorului israelian, această situație, desigur, s-a reflectat pe front - în anumite direcții, unde rușii sunt lipsiți de echipamente: "Uneori contează nu doar calitatea, ci și cantitatea. Și echipamentul lor s-a deteriorat", spune analistul israelian. 

Descarcă-ți aplicația DefenseRomania. O poți instala de aici: iOS (App Store)  Android (Magazin Play)    

Dacă la începutul războiului, Federația Rusă folosea tancuri de prima linie (modele mai noi), astăzi inamicul trebuie să scoată din depozit o mare parte din vehiculele vechi, a mai declarat Sharp. 

Într-adevăr, în ultimele săptămâni au apărut mai multe imagini care confirmau că Rusia scoate din depozite tancurile sovietice de  tip T-54 și T-55 dintr-o bază unde se aflau la conservare în Orientul Îndepărtat, totul din cauza unor deficite semnificative de echipamente, cu care Armata rusă s-a confruntat în timpul războiului din Ucraina.

Citește și: Misterul tancurilor T54/T55 pe frontul din Ucraina - la prima vedere un gest sinucigaș. Rușii le-ar putea folosi pe post de fortificații, îngropate în pământ

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel