Armata R. Moldova nu are suficient echipament în caz de mobilizare. Experții nu exclud ca rachetele rusești să mai survoleze Moldova

Darius Muresan |
Data publicării:
Armata Națională a Republicii Moldova, sursă foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova via Deschide.md
Armata Națională a Republicii Moldova, sursă foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova via Deschide.md

Experţi de la Chişinău trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte situaţia în domeniul securităţii în Republica Moldova, după ce trei rachete ruseşti au survolat luni spaţiul aerian al republicii pe traseul de atac asupra unor ţinte în Ucraina.

Publicitate

O serie de experți pe zona de securitate moldoveni cred că probabilitatea ca astfel de survoluri să aibă loc este mare, în timp ce bugetul alocat pentru procurarea armamentului şi tehnologiilor militare este infim, informează Agerpres, care citează Radio Chişinău.

 

Armata Națională a Republicii Moldova nu dispune nici măcar de echipament suficient într-un ipotetic caz de mobilizare

 

Armata Națională a Republicii Moldova e, din păcate, pe ultimele locuri la nivel mondial, în ceea ce privește forța militară, inclusiv în indicele celor de la Global FirePower.

La ora actuală, Republica Moldova dispune de echipamente militare nefuncţionale şi duce lipsă de un sistem antiaerian, potrivit experților în securitate moldoveni.

Totodată, nu sunt suficiente echipamente pentru militari în caz de mobilizare. Acestea sunt doar câteva cauze care ar îngrijora populaţia Republicii Moldova în caz de un atac aerian, susţin analiştii consultaţi de postul de radio citat.

În opinia lor, Republica Moldova ar trebui să pregătească adăposturi pentru oameni în caz de atac aerian, să informeze şi să instruiască populaţia în eventualitatea unui bombardament al teritoriului.

 

R. Moldova ar putea măcar să pregătească adăposturi pentru populație în caz de atac aerian



În acest sens, expertul în securitate Ion Leahu afirmă că a rămas puţin timp pentru autorităţi ca să investească în tehnica militară, însă investiţia ar fi mai efectivă în apărarea pasivă a populaţiei, precum şi în pregătirea adăposturilor, conform acestuia.

'Nu trezeşte nicio îndoială că astfel de acţiuni din partea Rusiei ar putea să mai urmeze (...) însă personal nu mă voi mira deloc dacă (Republica) Moldova va deveni ea însăşi ţinta unor atacuri aeriene. Este nevoie de elaborarea unui program, or - dacă există deja - de lansat realizarea acestuia, de identificat obiectele aeriene nelegitime, de informat populaţia şi de creat condiţii pentru punerea la adăpost a populaţiei în caz de atac aerian', afirmă Ion Leahu.

La rândul său, expertul Alexandru Flenchea a spus că nu este de mirare că Republica Moldova nu a făcut investiţii în tehnica militară, deoarece de mai bine de un sfert de secol, după terminarea Războiului Rece, Europa a trăit în pace.

Trei rachete de croazieră lansate de pe nave militare ruseşti amplasate în Marea Neagră au traversat în dimineaţa zilei de luni spaţiul aerian al Republicii Moldova în regiunea satului Cobasna şi a municipiului Soroca. În legătură cu acest incident, Ministerul moldovean de Externe l-a convocat pentru explicaţii pe ambasadorul Rusiei la Chişinău, Oleg Vasneţov.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel