Armata germană pregăteşte evacuarea membrilor misiunii diplomatice din Afganistan. Talibanii au ajuns la 11 km de Kabul

Eduard Pascu |
Data publicării:

Forţele armate germane au început pregătirile pentru evacuarea în siguranţă din Afganistan a cetăţenilor germani, au declarat sâmbătă pentru DPA surse militare din Germania.

Măsura autorizării misiunii armatei germane ar urma să treacă rapid prin parlament, astfel că militarii ar putea fi desfăşuraţi în termen de o săptămână, transmite Agerpres.

În prezent în Afganistan se află puţin peste 100 de cetăţeni germani, printre care diplomaţi şi personal al ambasadei de la Kabul, precum şi experţi în mai multe organizaţii.

Cetăţenii afgani care lucrează pentru instituţii guvernamentale germane vor fi eligibili pentru a fi evacuaţi, deşi numărul lor nu se cunoaşte clar. De exemplu, Ministerul Dezvoltării şi Cooperării Economice are peste 1.000 de angajaţi locali afgani.

Vineri, guvernul german a anunţat că va reduce la ''minimum absolut'' numărul de persoane care lucrează la ambasada Germaniei la Kabul, în concordanţă cu măsuri de protecţie luate de alte ţări ce au reprezentanţe în capitala afgană.

În tot acest timp talibanii au ajuns la doar 11 km sud de Kabul. Localnicii acuză forțele afgane că nu luptă împotriva talibanilor ci doar se predau fără să tragă un foc. Pe de altă parte sănătatea şi siguranţa oamenilor care trăiesc în Afganistan devin aspecte tot mai urgente, în contextul în care talibanii îşi continuă ofensiva în întreaga ţară, au avertizat vineri mai multe agenţii ale ONU, potrivit DPA.

''Suntem aproape de izbucnirea unui dezastru umanitar'', a declarat, la Geneva, Shabia Mantoo, purtătoare de cuvânt a Agenţiei ONU pentru refugiaţi.

Ea a precizat că o atenţie specială trebuie acordată femeilor şi copiilor, care sunt nevoiţi să-şi părăsească locuinţele de teama talibanilor.

La rândul său, Tomson Phiri, purtător de cuvânt al Programului alimentar mondial, a afirmat că pentru aproximativ o treime din populaţia afgană nu mai pot fi asigurate resursele alimentare.

Două milioane de copii au nevoie imediată de ajutor. ''Mă tem că răul va veni abia de acum încolo'', a subliniat el.

Phiri a adăugat că până la finalul anului va fi nevoie de 200 de milioane de dolari pentru a asigura nevoile alimentare ale populaţiei civile afgane.

De la începutul anului, aproximativ 390.000 de persoane au fost strămutate în Afganistan, conform estimărilor ONU, însă numărul real ar putea fi mult mai mare.

În opt zile, insurgenţii talibani au cucerit aproape jumătate din capitalele de provincie din Afganistan. Ei controlează cea mai mare parte a nordului, a vestului şi a sudului ţării.

Capitala Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad (est) sunt singurele trei mari oraşe aflate încă sub controlul guvernului.

Talibanii şi-au lansat ofensiva în mai, odată cu debutul retragerii definitive a trupelor americane şi ale NATO din Afganistan, operaţiune ce ar urma să se încheie la 31 august. Ei au ocupat mai întâi vaste zone rurale, fără a întâmpina prea multă rezistenţă. Ulterior, avansarea lor s-a accelerat dramatic în ultimele zile, mai multe oraşe importante căzând în mâinile lor într-un efect de domino.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel