Armata mareşalului Khalifa Haftar, aproape să cucerească oraşul Tripoli cu ajutorul Rusiei

S.I. Catalin |
Data publicării:

Armata Națională Libiană (LNA) a generalului Khalifa Haftar, susținută de o serie de țări, inclusiv Rusia, este aproape de a captura orașul Tripoli, capitala Libiei, a declarat pentru Corriere della Sera reprezentantul special al Secretarului General al ONU pentru Libia, Ghassan Salame, într-un interviu publicat duminică, 8 decembrie.

„De când rușii s-au alăturat forțelor lui Haftar, ofensiva împotriva Tripoli s-a intensificat", a observat Salame.

Ministrul afacerilor externe al Libiei, Mohamed Taher Siala, a făcut, de asemenea, referie la atacul împotriva Tripoli, menționând că Rusia il sprijină pe generalul Khalifa Haftar, liderul grupului paramilitar Armata Naţională Libiană, cu personal militar, cât și cu drone.

Oficial, Rusia a respins informaţiile potrivit cărora ar avea o prezența militară importanta în acesta tara, şi le-a catalogat drept „zvonuri". Rusia neagă prezenţa militară în Libia şi spune că sprijină eforturile de soluţionare a conflictelor în ţara bântuită de un război civil care trenează deja de cinci ani.

Generalul libian Khalifa Haftar conduce o ofensivă împotriva Tripoli din aprilie. Potrivit ONU, peste 1000 de persoane au fost ucise în ultimele luni de la începutul operațiunii.

Generalul, în vârstă de 76 de ani, a fost anterior consilier al liderului libian Muammar Gaddafi, care a ajuns la putere după ce monarhia a fost răsturnată în 1969, dar a fost ucis de rebeli în 2011. Haftar a devenit unul dintre cei mai influenți adversari ai lui Gaddafi începând din anii 1990.

Haftar este susținut de Egipt, Emiratele Arabe Unite și Rusia

În ultimii ani, a făcut mai multe călătorii la Moscova pentru a se întâlni cu ministrul rus al Apărării, Sergey Shoygu, cea mai recentă fiind în noiembrie 2018. La una dintre întâlnirile sale cu ministrul apărării rus a participat omul de afaceri Evgeny Prigozhin, care se afla în strânsă legătură cu compania militară privată Wagner.

Guvernul de la Tripoli a recunoscut la nivel internaţional că Libia intenţionează să prezinte oficialilor ruşi o listă de până la 800 de mercenari ruşi care luptă de partea adversarilor, a informat Associated Press, joi.

Tripoli a acuzat Moscova că a escaladat conflictul în naţiunea nord-africană, bogată în petrol, în urma relatărilor despre faptul că cel puţin două contigente de mercenari ai grupului Wagner au luptat în teatrul de operaţiuni din Libia.

Forţele loiale generalului Khalifa Haftar au lansat o ofensivă în primăvara acestui an, cu ajutorul grupului Wagner, pentru preluarea capitalei Tripoli de la guvernul libian susţinut de ONU, precizează Epoch Times.

Guvernul Libiei a găsit între 600 şi 800 de mercenari ruşi care luptă pentru Haftar, a informat AP, citându-l pe Khaled al-Meshri, consilier al guvernului recunoscut de ONU.

La începutul lunii noiembrie, The New York Times a precizat, citând surse libiene, că circa 200 de mercenari ruși se află în Libia, materializând sprijinul Kremlinului pentru Haftar. Cotidianul arată că modelul intervenției ruse este similar cu maniera în care s-a acționat în Siria, unde Moscova controlează acum situația, ca „parte a campaniei extinse a Kremlinului de a-și restabili influența în Orientul Apropiat și în Africa". Ministrul de interne libian, Bashagha a spus că a început să audă de prezența rusă în timpul verii, de la localnici. Mercenarii au contribuit la profesionalizarea forțelor generalului Haftar.

La sfârșitul lunii noiembrie, Departamentul de Stat al SUA a acuzat militarii și mercenarii ruși de destabilizarea situației din Libia.

Adjunctul secretarului de stat american pentru Orientul Mijlociu, David Schenker, a declarat că există „un număr considerabil" de trupe regulate ruse și mercenari Wagner în Libia, care au fost dislocate pe teritoriul Libiei pentru a oferi sprijin Armatei Naționale Libiene.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel