Armata franceză oficializează spaţiul ca teren strategic

Eduard Pascu |
Data publicării:

Armata franceză şi-a adăugat vineri în atribuţiile sale fundamentale un nou teren de operaţiuni, mai vast decât toate celelalte puse laolaltă şi râvnit şi de alte mari puteri, comentează AFP.

Statul major al aviaţiei militare franceze a devenit Stat Major al Armatei Aerului şi al Spaţiului, adăugire care conturează o nouă frontieră. Într-un interviu acordat cotidianului La Provence, ministrul apărării Florence Parly evocă "trecerea de la o viziune a unui spaţiu 'foarte comun', în serviciul ştiinţei, la cea a unui spaţiu în care puterile continuă să-şi dispute supremaţia mondială".

Evoluţiile din ultimele zile o confirmă: China a lansat joi o sondă spre Marte, Emiratele Arabe Unite şi-au lansat-o luni pe a lor, denumită "Speranţa", în prima misiune spaţială arabă, iar SUA vor lansa una similară, numită "Marte 2020", în 30 iulie, transmite Agerpres.

Dar ambiţiile unor şi ale altora nu se limitează la explorare. În martie 2019 India s-a alăturat clubului foarte închis al naţiunilor capabile să doboare printr-un tir cu rachetă un satelit în spaţiu. Iar joi, Comandamentul spaţial american a afirmat că deţine "probe" că Moscova a "efectuat un test nedistructiv al unei arme antisatelit din spaţiu" în 15 iulie. Acest incident aminteşte de un altul, survenit în 2017, în cursul căruia "satelitul spion" rusesc Louch-Olympus încercase să se apropie de satelitul militar franco-italian Athena-Fidus. De atunci, Parisul a reacţionat. "Noi nu suntem în niciun caz angajaţi într-o cursă a înarmărilor", afirmă Florence Parly, reafirmând ataşamentul Franţei pentru o "utilizare paşnică a spaţiului". Dar "este de asemenea responsabilitatea mea să fiu sigură că au fost identificate perfect ameninţările potenţiale cu care ţara noastră se confruntă".

Franţa se va echipa deci cu sateliţi mobili capabili să "detecteze, să studieze şi să stabilească autorii acestui tip de manevre inamicale". Ea se va dota cu camere de 360 de grade şi cu "lasere puternice" pentru a ţine la distanţă sau a-i "orbi" pe "cei care încearcă să se apropie prea mult". Anul trecut, o sursă guvernamentală informase AFP despre "mitraliere capabile să spargă panourile solare ale unui satelit în caz de apropiere".

 

Noua frontieră, spațială, legiferată


"Suntem pe cale să schimbăm lumea în domeniul spaţial", se vorbeşte în cabinetul ministrului Parly. Spaţiul este din ce în ce mai mult un domeniu al competiţiei, un domeniu al rivalităţii şi potenţial un domeniu al confruntărilor. El devine total esenţial pentru buna funcţionare a unei societăţi. O lege, pe care ministrul speră să facă să fie adoptată până la începutul lunii ianuarie 2021, va integra din punct de vedere juridic noua denumire.

Cu sediul la Toulouse, marele comandament al spaţiului va avea un efectiv de 200 de persoane la început, 500 în 2025. Subiectul va căpăta amploare în învăţământul din şcolile militare. Şi investiţiile în acest domeniu vor creşte de la 3,6 miliarde de euro, prevăzute iniţial în legea bugetului militar (2019-2025), la 4,3 miliarde.

Odată cu cele două miliarde de euro investite anual în domeniul spaţial militar şi civil, Franţa este totuşi departe de primele trei ţări: SUA (50 miliarde), China (10 miliarde) şi Rusia (patru miliarde), potrivit datelor deţinute de guvernul francez. Dar dacă pentru moment Parisul pare să-şi interzică să atace în spaţiu şi să lovească pe Pământ din Cosmos, Florence Parly revendică dreptul de a "dezvolta mijloace de autoapărare" în domeniu.

Restul rămâne de văzut. Cele mai înalte foruri militare sunt convinse că mizele strategice vor fi în creştere. "Spaţiul fiind în acelaşi timp o miză economică majoră şi un mijloc esenţial al superiorităţii militare, competiţia devine confruntare", constata la începutul anului 2019 generalul Michel Friedling, aflat la conducerea comandamentului spaţial interarme. "Orice conflict de înaltă intensitate, care implică o putere dotată cu capacităţi spaţiale de prim rang, se va extinde în mod inevitabil în spaţiu", a spus el.

Citește și: Franţa îşi dezvăluie noua strategie spaţială militară 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel