Armata americană se retrage din Afganistan, dar nu şi din Orientul Mijlociu. SUA caută să-şi repoziţioneze forţele militare

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Armata americană va deschide negocieri cu mai multe state situate în vecinătatea Afganistanului pentru a repoziţiona forţe în regiune după retragerea din această ţară, pentru a împiedica o resurgenţă a Al-Qaida, a afirmat comandantul forţelor americane în Orientul Mijlociu, generalul Kenneth McKenzie, transmite AFP.

,,Ne pregătim acum să ne continuăm operaţiunile antiteroriste în regiune, pentru a ne asigura că organizaţiile extremiste violente care luptă pentru supravieţuire în zone îndepărtate afgane rămân în permanenţă sub presiune şi sub supraveghere'', a declarat marţi generalul McKenzie, şeful Comandamentului central al armatei americane (CENTCOM), în cursul unei audieri în Congres pe tema retragerii americane din Afganistan.

Obiectivul este de a putea continua operaţiunile de supraveghere şi recunoaştere de deasupra teritoriului afgan după retragerea forţelor coaliţiei internaţionale, intrate în Afganistan după atentatele de la 11 septembrie 2001 comise de Al-Qaida, susţinută atunci de talibani.

Deşi talibanii au promis să împiedice orice atac pe teritoriul american după o plecare a forţelor străine, armata americană se teme că retragerea coaliţiei va permite resurgenţa unor grupări jihadiste precum Al-Qaida sau Stat Islamic (SI), cu riscul unei prăbuşiri a guvernului afgan.

,,Vom trece în revistă toate ţările din regiune, diplomaţii noştri vor intra în contact cu ele şi vom discuta despre locurile unde ne-am putea poziţiona aceste resurse'', a declarat generalul McKenzie în faţa Comisiei pentru forţele armate a Camerei Reprezentanţilor, potrivit Agerpres.

'În acest moment, nu avem în vigoare niciun acord de acest tip', a menţionat el.

Generalul McKenzie a evitat să precizeze amploarea acestei redesfăşurări de forţe sau ţările avute în vedere, dar a indicat că intenţionează să-i propună opţiuni şefului Pentagonului, Lloyd Austin, 'până la sfârşitul acestei luni'.

Generalul a evocat posibilitatea unor lovituri aeriene ce ar putea fi întreprinse din ţări vecine.

Acest gen de operaţiuni 'necesită un important sprijin din partea serviciilor de informaţii', a arătat el, menţionând că Statele Unite vor pierde acest sprijin odată cu retragerea, ce urmează să înceapă la data de 1 mai şi să se încheia la 11 septembrie.

După ce 'vom părăsi Afganistanul şi nu vom mai avea acest ecosistem pe care îl avem acum (...) nu va fi imposibil, dar va fi dificil', a subliniat el.

Directorul CIA, William Burns, a recunoscut săptămâna trecută că, 'atunci când militarii se vor retrage, capacitatea guvernului de a culege informaţii şi de a contracara ameninţările va scădea'. El a promis însă că agenţia îşi va menţine 'capacităţi' în Afganistan. 'Unele vor rămâne, altele vor fi create', a explicat Burns. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel