În momentul de fată, și în cadrul misiunii „Baltic Air Policing", condusă de NATO, Belgia, Danemarca și Republica Cehă au trimis fiecare câte patru avioane de luptă [ în total 8 aparate F-16 și 4 JAS-39 Grippen], în țările baltice, mai precis la Siaulai (Lituania) și Amărî (Estonia).
Potrivit informațiilor ministerelor Apărării din aceste țări, aceste avioane de luptă „sunt în mod regulat solicitate pentru a intercepta avioanele de vânătoare rusești".
Această misiune își propune să ofere operațiuni de poliție aeriană în spațiul aerian al celor trei țări baltice, care nu au capacitățile necesare pentru a îndeplini această sarcină.
La început, adică în 2004, această misiune a mobilizat doar o mână de avioane de luptă (patru, în general), care au funcționat de la baza Siaulai. Dar, zece ani mai târziu, după anexarea Crimeei de către Rusia, NATO a decis să-și consolideze prezența aeriană în țările baltice și Polonia, aducând la 18 numărul aeronavelor desfășurate.
Apoi, numărul lor a fost redus, pentru a atinge formatul pe care îl are astăzi. Cu toate acestea, în condițiile în care fiecare găzduiește un batalion multinațional, ca parte a prezenței avansate a NATO , țările baltice ar dori să consolideze misiunea Baltic Air Policing.
În general, țările baltice consideră – dar acest lucru nu mai este o noutate – că măsurile de „reasigurare" ale Alianței sunt esențiale, dar încă insuficiente pentru a descuraja Rusia, de ale cărei intenții se tem.
Iar ministrul apărării lituanian, Raimundas Karoblis, a fost avocatul acestor doleanțe, când l-a primit, recent, pe omologul său german, Annegret Kramp-Karrenbauer.
Odată cu desfășurarea batalioanelor multinaționale și misiunea Air Baltic Policing, „coloana vertebrală este creată, dar avem nevoie de mai mult" în jurul acesteia, a spus Karoblis.
În ceea ce privesc mijloacele aeriene, ar fi vorba de trecerea de la o „poliție aeriană" la o „apărare aeriană".
Lituania vrea apărare aeriană, nu poliţie aeriană
„Misiunea de poliție aeriană a NATO este în prezent o misiune pe timp de pace", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului lituanian al Apărării.
„Procedurile și mecanismele relevante trebuie definite în avans pentru a se asigura trecerea de la o misiune de poliție aeriană la o misiune de apărare aeriană în timp de criză'', a adăugat el.
Și acest lucru „ar consolida în mod semnificativ efectul de descurajare al NATO în regiune", a insistat ministrul Karoblis. În Letonia, ministrul Apărării, Artis Pabriks, nu a mai spus altceva. Cu mențiunea că NATO, în opinia lui, ar trebui să-și consolideze prezența navală în regiunea baltică.
„Preocuparea noastră nu este doar apărarea aeriană, ci și protecția coastei", a declarat Pabrils. „Securitatea Letoniei depinde de prezentarea de către NATO a unui front unit în fața liderilor ruși. Aceasta este cea mai bună garanție pentru evitarea unui conflict în țările baltice'', a precizat el.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News