Arestovich: Vor fi lupte aprige pentru Donbass. Acestea vor determina cursul procesului de negociere dintre Rusia și Ucraina

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Consilierul șefului de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Aleksei Arestovich a declarat ieri că săptămâna viitoare vor avea loc bătălii aprige cu ocupanții ruși în zona operaţiunii forțelor întrunite din estul Ucrainei (care cuprinde părţi ale regiunilor Doneţk şi Lugansk). Potrivit acestuia, cel mai probabil o parte din trupele de ruse de ocupație aflate în prezent în apropiere de Kiev și Cernihiv se vor retrage în Donbass.

Potrivit cotidianului ucrainean Obozrevatel, Aleksei Arestovich a subliniat că rezultatele luptelor din Donbass vor determina cursul procesului de negociere dintre Rusia și Ucraina.

Sarcina numărul unu este accesul la granițele administrative ale regiunilor Donețk și Lugansk. Deținem doar un sfert din Lugansk, și 56-60% din Donețk. Atât în ​​al Doilea Război Mondial, cât și în Primul Război Mondial au avut loc lupte grele. Geografie nu se schimbă, vor fi lupte grele acolo în săptămâna care urmează. Rezultatul lor va determina în mare măsură cursul procesului de negocieri", a menționat consilierul șefului de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Arestovich a adăugat că Forțele Armate ale Ucrainei au toate resurse pentru a respinge atacurile forţelor ruse de ocupaţie.

De aemenea, cotidianul ucrainean Obozrevatel precizează că Rusia a desfășurat unități în Ucraina din teritoriile ocupate ale Georgiei - Osetia de Sud și Abhazia. În total, au fost create cinci grupuri tactice de nivel batalion (BTG) cu un număr total de aproximativ 2.000 de oameni.

În urmă cu câteva ore, Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene a precizat că trupele ruse se regrupează pentru a-şi concentra eforturile în estul Ucrainei, iar aşa-zisa retragere nu este altceva decât o rotaţie a anumitor unităţi militare.

După cum precizează agenţia ucraineană Ukrinform, care citează Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene, unele "unităţi ale forţelor armate ale Federaţiei Ruse continuă să se retragă din regiunile Kiev şi Cernihiv. Există unele semnale că trupele ruse se regrupează pentru a-şi concentra eforturile în direcţia est".

Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene atrage atenţia că aşa-zisa retragere organizată de trupe ruse poate fi o simplă rotaţie a anumitor unităţi, care are ca obiectiv să ducă în eroare liderii militari ai forţelor armate ale Ucrainei şi să lase impresia greşită că Rusia nu intenţionează să încercuiască Kievul.

Ieri, în cadrul negocierilor purtate la Istanbul între delegaţiile ucraineană şi rusă, Rusia a anunţat că trupele sale îşi vor reduce presiunea militară asupra Kievului şi a altor oraşe din Ucraina, în special la Cernihiv (nord), la graniţa cu Belarus.

,,Cu scopul de a spori încrederea reciprocă şi a crea condiţiile necesare pentru continuarea negocierilor şi atingerea obiectivului de a ajunge la şi a semna un acord, Rusia a decis să-şi reducă semnificativ activitatea militară din jurul Kievului şi Cernihivului", a declarat marţi ministrul adjunct al apărării din Rusia, Aleksandr Fomin.

Autorităţile ucrainene spun că intensitatea atacurilor ruse asupra oraşelor Kiev şi Cernihiv s-a menţinut. Potrivit Agerpres, autorităţile ucrainene au declarat însă că este "prea devreme" pentru a confirma că ruşii şi-au respectat promisiunea de a reduce atacurile asupra oraşelor Kiev şi Cernihiv.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel