În contextul în care negocierile directe dintre SUA și Rusia privind soarta Ucrainei sunt considerate productive, administrația Trump nu va mai trimite personal militar și armament în Ucraina după ce se va ajunge la un acord, ceea ce face ca baza din Alexandroupolis să fie considerată inutilă de Washington
O astfel de decizie ar fi o victorie diplomatică pentru Rusia, care, de la începutul războiului din Ucraina, a considerat baza un act ostil și a inclus Grecia pe lista „țărilor neprietene”.
În același timp, susțin grecii, și Turcia ar fi extrem de mulțumită, având în vedere că regimul Erdogan s-a opus în repetate rânduri prezenței militare americane în Alexandroupolis. Baza a diminuat controlul exclusiv al Turciei asupra Strâmtorilor Bosfor și Dardanele, permițând transportul terestru al echipamentelor spre Ucraina și evitând astfel influența Ankarei.
Ce urmează pentru Grecia după ce americanii se retrag de la Alexandroupolis?
Elicoptere US Army, dislocate în Grecia. Photo credit: US Army
Guvernul grec se află într-o dilemă. Și o situație dificilă. Pe de o parte, baza din Alexandroupolis a fost văzută ca o garanție de securitate împotriva Turciei, iar retragerea americanilor ar putea ridica semne de întrebare asupra viitorului relațiilor de securitate dintre Grecia și SUA.
Dacă Grecia consideră că baza trebuie menținută, fie sub control american, fie european, va trebui să prezinte argumente solide pentru a convinge Washingtonul sau aliații europeni.
Publicația greacă amintește că în tot acest context dificil, președintele francez Emmanuel Macron a ajuns la Washington pentru a discuta cu Donald Trump despre viitorul relațiilor dintre SUA și Europa.
Surse din administrația americană afirmă că Trump îi va transmite lui Macron că Biden a cheltuit 170 de miliarde de euro pentru a ajuta Ucraina, dar fără rezultate, și va critica faptul că Uniunea Europeană se pregătește să trimită încă 6 miliarde de euro, ceea ce ar submina negocierile de pace dintre SUA și Rusia.
Dacă baza din Alexandroupolis va fi închisă, aceasta ar putea marca o schimbare majoră în poziția geopolitică a SUA în Europa de Sud-Est și în politica de securitate a Greciei, conchid grecii.
Ar trebui ca România să fie îngrijorată?
Sursă foto: DefenseRomania
Prezența americană în România e una foarte solidă. România e importantă și din perspectiva proiecției americane în Orient.
La Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu se află în prezent aproximativ 4.000 de militari americani, în sistem de rotație. Americanii se află la Kogălniceanu din 1999 iar de atunci și-au mărit treptat prezența.
Anul trecut SUA au anunțat că prelungesc prezența în România a legendarei Divizii 101 Aeropurtată iar noi trupe au ajuns în țară unde au înlocuit militarii americani deja prezenți la Kogălniceanu încă din 30 iulie 2022.
Divizia 101 Aeropurtată este una dintre unitățile americane de elită. Acești militari sunt în Europa, pentru prima dată în aproape 80 de ani, de la debarcarea din Normandia. Misiunea lor este protejarea flancul estic al NATO.
Americanii se află și la Deveselu unde e istalat un sistem Aegis Ashore, scut antibalistic menit să contracareze amenințarea iraniană.
În prezent nu există niciun indiciu care să arată că americanii ar dori să se retragă din România.
Mai mult, așa cum arăta aceste zile și DefenseRomania, ministrul de Externe al României, Emil Hurezeanu, în cadrul unui interviu acordat recent, a subliniat că din discuțiile pe care le-a purtat cu partea americană nu doar că SUA nu se vor retrage din România, dar își vor întări prezența în bazele de aici.
Șeful diplomației române a precizat că nu a purtat încă un dialog cu Marco Rubio, omologul său american, dar din discuțiile cu senatori bipartizani - democrați și republicani -, precum și din discuțiile cu Keith Kellogg, emisarul american pentru gestionarea războiului împotriva Ucrainei, americanii au precizat că nu au nicio intenție de a se retrage din bazele din Europa de Est și implicit România.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News