Aproape jumătate din Armata rusă e angrenată în Ucraina. Putin oferă cifre și spune că peste 600.000 de ruși participă la ostilități

Ionel Copcea |
Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse

În cadrul unei întâlniri cu studenții care participă la așa-zisa „operație militară specială”, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, pe 26.01.2024, că frontul din Ucraina necesită o atenție constantă și o ajustare fină. Potrivit precizărilor sale, acțiunile de luptă se desfășoară pe un front de aproape 2.000 de kilometri, cu participarea a peste 600.000 de persoane din Rusia.

Publicitate

“Probabil că există probleme care necesită o atenție și soluții suplimentare. Ceva trebuie întotdeauna ajustat, deoarece linia frontului este foarte mare, de aproape 2.000 de kilometri, iar peste 600.000 de oameni din Rusia se află în zonele de ducere a acțiunilor de luptă. Este vorba despre un mecanism uriaș”, a menționat Putin, citat de agenția de presă Tass.

După cum a spus șeful statului rus, un astfel de mecanism, ca orice mecanism de stat, funcționează cu anumite costuri administrative.

În cadrul întâlnirii, Vladimir Putin a propus să se discute ce trebuie făcut suplimentar pentru a se asigura că există mai puține astfel de dificultăți și, dacă este posibil, chiar ca acestea să fie reduse la zero.

 

Putin dă vina pe Ucraina pentru declanșarea invaziei

 

2. Armata rus... (rusia-armata-rusa-ucraina_65526900.jpg)

Armata rusă invadatoare în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Potrivit declarațiilor sale, Rusia a lansat „operația militară specială” în Ucraina pentru a-și proteja interesele. El a subliniat că partea rusă încearcă să folosească mijloace militare pentru a pune capăt așa-zisului război pe care Kievul îl poartă în Donbas din 2014.

“Nu au existat alte considerente pentru declanșarea operației militare speciale, în afară de unul singur: protejarea intereselor Rusiei. Nu pot exista alte motive atunci când se rezolvă probleme de acest gen”, a precizat Putin.

“Nu a fost vorba despre începutul unui război. Ei înșiși au început războiul în Donbas. Aceasta este o încercare de a pune capăt acestui război prin mijloace militare. Vom realiza implementarea sarcinilor și obiectivelor pe care ni le-am stabilit”, a declarat Vladimir Putin.

Șeful statului rus a precizat că soldații participanți la „operația militară specială” primesc, în medie, aproximativ 200.000 de ruble lunar (aproximativ 2.000 de euro).

“O persoană are dreptul nu numai la salariu, ci și la o îndeminzație bănească, iar aceasta este destul de decentă, având în vedere venitul mediu din țară, adică 200.000 de ruble sau chiar mai mult”, a concluzionat Putin.

 

Aproape jumătate din Armata rusă e angrenată în Ucraina

 

3. Președinte... (putin-soigu_98556800.jpeg)

Președintele rus Vladimir Putin și Serghei Șoigu, ministrul Apărării, în timpul unei inspecții militare. Foto: Ministerul Apărării din Rusia

Comentariul autorului: Probabil că, întâlnirea peședintelui rus cu studenții a avut loc la Sankt Petersburg, unde Vladimir Putin se află într-o vizită de lucru, după ce anterior s-a deplasat în enclava Kaliningrad.

Între altele, la Sankt Petersburg, șeful statului rus a participat la o ceremonie de începere a construcției spărgătorului de gheață cu propulsie nucleară Leningrad. Acesta va fi cel de-al șaselea spărgător de gheață Proiect 22220 construit la Șantierul naval din Baltiysk. Primele trei dintre acestea se află deja în exploatare, fiind folosite pentru asigurarea navigației de-a lungul rutei maritime nordice.

În ceea ce privește cifra de 600.000 de persoane participante la ostilitățile din Ucraina avansată de Vladimir Putin, trebuie precizat faptul că aceasta include militari profesioniști (angajați pe bază de contract), cetățeni mobilizați și voluntari.

În luna decembrie 2023, ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a anunțat că efectivele Forțelor Armate au fost aduse la 1.500.000 de militari.

Astfel, dacă pornim de la această cifră și urmărim datele anunțate de Vladimir Putin, înseamnă că aproximativ jumătate din întreaga armată rusă se află în zona de luptă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel