Potrivit unui comunicat al MApN, militarii se vor antrena atât în facilități de instruire ale Armatei României, cât şi în zonele din vecinătatea localităţilor Reghin, Brădet, Miercurea Ciuc, Mihail Kogălniceanu şi Sângiorgiu de Mureş, pe baza unui scenariu fictiv, asociat războiului hibrid, în cadrul unor structuri de nivel operativ şi tactic, în format multinaţional şi interinstituţional.
Scopul principal al JUST 21 este certificarea a două ţinte de capabilităţi NATO - un Grup Maritim de Forţe pentru Operaţii Speciale şi Comandamentul de Componentă de Operaţii Speciale - dar va permite, totodată, testarea nivelului de pregătire atins de personalul de conducere şi de cel de execuţie din structurile de forţe pentru operaţii speciale aflate în subordinea Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al Armatei României.
Exerciţiul mai urmăreşte dezvoltarea interoperabilităţii în rândul structurilor participante, prin planificarea şi executarea de misiuni şi operaţii întrunite specifice forţelor pentru operaţii speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinaţional, toate acestea având ca finalitate promovarea securităţii regionale, în special în zona Mării Negre.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News