Așa cum oamenii își fac daruri, la aniversări, instituțiile de propagandă își oferă una-alteia justificări. Propagandei rusești de azi, care își acuză uneori vecinii de nazism, i-a fost servit pe tavă exemplul unei țări NATO în care e considerat erou un militar din tabăra lui Hitler, Mussolini, Antonescu.
Cui folosește acest gen de articole? În primul rând Kremlinului, așa cum arătam. Ce câștigă, însă, presa de propagandă din România din această simbioză? Audiență, pe de o parte, pe de alta, satisfacerea unor interese politice. Să luăm câteva exemple.
În anii '90, ca să poată fi invocat un conflict între români și maghiari, era necesară ”cooperarea” a două forțe aparent opuse. Politicieni tip Laszlo Tokes făceau declarații în presă, politicieni tip Vadim Tudor răspundeau cu un articol sau un discurs. O parte susținea că este prigonită, cealaltă denunța planurile de sfâșiere a țării și cerea măsuri severe de retorsiune. Concret, nici unii nici alții nu făceau nimic, războiul declarațiilor, însă, le securiza voturile din fiecare bazin electoral. Când a dispărut unul, s-a prăbușit politic și celălalt.
”Tace și face” înlocuit cu anti-rusismul de operetă
Ca și în cazul tensiunilor interetnice din Transilvania, neîncrederea românilor în Rusia are rădăcini istorice, dar temerile sunt amplificate de evoluțiile din prezent. Rusia nu și-a găsit calea spre democție, este incapabilă să genereze bunăstare pentru propria populație, în schimb investește masiv în forțe de distrugere aflate în apropierea granițelor noastre.
Logica îți spune să faci tot ce îți stă în putință pentru a descuraja un potențial agresor, dar nu să îl provoci. Cu alte cuvinte să aplici tactica ”tace și face”. Modernizarea și înzestrarea Armatei, coeziunea societății, construcția încrederii în forțele proprii sunt necesare pentru asta. Ce observăm, însă? În vreme ce statele europene nu știu cum să-și întărească legăturile economice cu Rusia, în timp ce Comisia îi face temenele lui Putin (vezi graba cu care l-a scos de pe lista neagră a spălării banilor), propaganda din România se află într-un război al declarațiilor cu puterea nucleară din Est.
Cui folosește războiul româno-român
Evident, au nevoie de un adversar extern pentru manipulările din politica internă. De exemplu, campania lui Traian Băsescu nu putea folosi metoda ”trădătorului”, pentru a-l ataca pe Geoană, dacă nu exista un inamic la care Geoană să trădeze. Vizita de la Moscova a candidatului prezidențial a devenit temă electorală în 2009, cu sprijinul presei portocalii.
În oglindă, presa Kremlinului, când vrea să sprijine un candidat sau un partid din România nu are decât să-i laude adversarul, folosind tehnica ”negativului”. În imaginarul colectiv, tot ce afișează adversarul se vede ca într-un negativ foto din epoca predigitală, unde albul e negru și negrul, alb.
În această cheie, aș putea privi și colaborarea Rusiei cu propaganda ”anti-rusă” din România. Să fie doar o coincidență că instituțiile media care se auto-proclamă drept luptătorare cu Rusia sunt cele care alimentează și războiul româno-român? Atacând sistematic toate formele de autoritate, de la cea tradițională (popii afișează un lux sfidător) la cea deontică (partidele sunt aceeași mizerie), pulverizând coeziunea socială și încrederea în forțele proprii?
E posibil, dar nu și scuzabil.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
