Ministrul apărării: Pe lângă majorarea soldei, avem în vedere și alte măsuri pentru militari

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Ofițer al Marinei Române, în timpul antrenamentului la bordul fregatei române Regele Ferdinand - în timpul exercițiului Sea SHield 18
Ofițer al Marinei Române, în timpul antrenamentului la bordul fregatei române Regele Ferdinand - în timpul exercițiului Sea SHield 18

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a discutat la TVR1 despre situația militarilor români, referindu-se în același timp și la importanța crescândă a poziției României, ca urmare a conflictului de la granița NATO.

Angel Tîlvăr: ”Nu vă ascund faptul că atunci când se pleacă din sistem, pentru noi nu sunt veşti bune. Ne dorim ca aceşti oameni, care sunt fie specialişti, fie la început de drum, să îşi dorească să îmbrăţişeze această carieră”. 

Ministrul spune că majorarea soldei de grad ”a venit ca un răspuns firesc la o solicitare pe care militarii o au de multă vreme”, întrucât au existat puține majorări în ultima perioadă.

Tîlvăr arată că se au în vedere și alte măsuri, care îi vor viza pe militarii activi și pe cei în retragere sau în rezervă.

Totuși, ministrul apărării nu a intrat în detalii privind tipul măsurilor, dar dar a specificat că acestea vor viza ”îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă”  ale militarilor.

”Pe lângă mărirea soldei de grad, avem în vedere şi alte măsuri care să ducă la ceea ce militarii aşteaptă, şi anume îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, pentru că este un lucru pentru care toţi cred că trebuie să depunem toate eforturile. Deci, îi asigur pe toţi că ne preocupă acest lucru şi încercăm să identificăm toate posibilităţile ca să rezolvăm ceea ce ne-am propus. Trebuie să recunosc că am avut şi susţinerea colegilor din Guvern, iar acest lucru contează, pentru că atunci când soliciţi prin hotărâre de guvern ceva, ai nevoie de sprijinul guvernamental”, arată ministrul.

Citește și: Realitatea crudă privind mărirea soldei de grad - un drept acordat arbitrar. Pensionarii militari - victime ale termenilor MApN

 

”România a căpătat o valoare de pivot regional”

 

Referindu-se la situaţia de securitate din regiune, Angel Tîlvăr reamintește că modificările în ceea ce privește postura Alianței Nord Atlantice au venit ca răspuns la agresiunea nejustificată a Rusiei.

”Repet, Alianţa Nord-Atlantică are o vocaţie profund defensivă. Era normal ca pe flancul estic, care este flanc al NATO, măsurile luate să fie poporţionale cu dorinţa noastră de a apăra cetăţenii.

Nu trebuie să uităm rolul României pe flancul estic, iar odată cu conceptul strategic adoptat la Madrid, unde Mării Negre i se recunoaşte valoarea geopolitică şi strategică, mai ales în acest context (al războiului), mă bucur că România  a căpătat o valoare de pivot regional şi că încă o dată se confirmă faptul că este un aliat de nădejde.

Pe lângă lucrurile care se petrec pe flancul nord-estic şi în zona geografică în care noi ne situăm, România s-a mişcat foarte bine, în acord cu aliaţii ei şi prezenţa militară care se află pe teritoriul ţării noastre, cred eu că la momentul acesta este adecvată nevoilor de securitate pe care le avem”, a explicat ministrul.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel