Anchetă la Paris: Doi politicieni francezi, un europarlamentar şi un fost senator, sunt suspectaţi de legături cu Rusia

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Două anchete sunt în desfăşurare la Paris legate de asociaţia Dialog franco-rus, justiţie încercând să stabilească dacă doi dintre responsabilii săi, un europarlamentar şi un fost senator, au obţinut avantaje în schimbul unor poziţii favorabile Moscovei, notează AFP.

Publicitate

Anchetele, lansate în 2021, se referă la suspiciuni de corupţie şi trafic de influenţă, pe de o parte, şi abuz de încredere şi spălare de bani, pe de altă parte, a informat luni Parchetul de la Paris.

Potrivit unei surse apropiate anchetei, europarlamentarul Rassemblement national (RN, extremă-dreaptă) Thierry Mariani, care este copreşedinte al asociaţiei din 2012, şi Yves Pozzo di Borgo, fost senator centrist, membru al asociaţiei şi preşedinte al unei firme de consultanţă, se află în centrul investigaţiilor.

Mariani şi Pozzo di Borgo ar fi beneficiat printre altele, potrivit cotidianului Le Monde, de călătorii finanţate de Rusia şi justiţia ar căuta, potrivit unei surse apropiate dosarului, să ştie în ce măsură aceste cadouri ar fi putut servi de contrapartidă la luări de poziţie favorabile Rusiei.

Asociaţia Dialog franco-rus a fost creată în 2004 sub patronajul preşedinţilor francez Jacques Chirac şi rus Vladimir Putin.

Aceasta se prezintă ca "un instrument privilegiat de comunicare între cercurile politice, economice şi culturale din cele două ţări" şi îşi propune "să contribuie la aprofundarea relaţiilor strategice şi a parteneriatului privilegiat dintre Franţa şi Rusia".

Cele două anchete preliminare au fost deschise în urma unui raport al Tracfin, unitatea de informaţii financiare a Ministerului Economiei, potrivit Parchetului.

Contactat de AFP, Thierry Mariani s-a declarat "căzut din nori", afirmând că "a descoperit din presă existenţa acestor anchete".

Mariani a susţinut că conturile asociaţiei sunt "transparente şi controlate". "Nu am primit niciodată vreo retribuţie" partea asociaţiei Dialog franco-rus şi "nu deţin nicio acţiune la nicio companie rusă", a continuat el.

Europarlamentarul RN a adăugat că asociaţia, din lipsă de cotizaţii, "a predat cheile localului" pe care îl ocupa.


DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel