Comisa parlamentară a lasat investigaţia asupra ministrului austriac şi a altor membri ai Partidului Libertății de extremă dreapta (FPÖ), pe fondul rapoartelor potrivit cărora serviciile secrete occidentale sunt din ce în ce mai preocupate de schimbul de informații cu aliatul lor din U.E, Austria, deoarece se crede că anumiţi oameni politici de la Viena ar furniza informaţii secrete către Moscova.
Ministrul Afacerilor Interne al Austriei, Herbert Kickl, membru al Partidului Libertăţii (FPOe, extrema dreaptă), precum și alți reprezentanți ai FPOe, sunt suspectați de „activitate secretă” în favoarea Rusiei, scrie publicaţia austriacă The Local.
În luna februarie a anului 2018, forțele de poliţie austriece au efectuat la ordinul lui Kickl o serie de percheziții la sediile și casele unor membri superiori ai BVT – ”Biroul Federal pentru protecţia Constituţie și Contra-Terorism” și au confiscat o serie de documente.
Perchezițiile ar fi fost solicitate de reprezentanții Partidului Libertății în legătură cu suspiciuni privind abuzul de putere din partea BVT.
Săptămâna trecută, instanţa a decis ca aceste raiduri efectuate la ordinul ministrului de interne au fost ilegale. În pofida deciziei instanței, Kickl continua să nege toate acuzațiile împotriva să și să asigure că percheziţiile au fost efectuate în cadrul legii.
Totodată, el consideră că acuzațiile la adresa să și a altor membri ai Partidului Libertății sunt o încercare a opoziției de a ”câștiga dividende politice”.
Serviciile americane de informaţii şi ale unor state membre U.E, sunt rezervate în a mai face schimb de informaţii cu cele austriece.
Serviciile speciale ale unor state membre au început să evite să facă schimb de informații cu serviciile de securitate ale Austriei, scrie The Local.
Publicația menționează că unul dintre motivele îngrijorării este și legătura Partidului Libertăţi cu Moscova, mai precis cu Partidul „Rusia Unită” al lui Vladimir Putin. Publicația afirmă că, încă din 2016, forțele politice ale celor două țări au ajuns la un acord privind cooperarea. În plus, reprezentanții Partidului Libertăţii au vorbit în mod repetat în favoarea ridicării sancțiunilor împotriva Rusiei.
Un alt motiv de îngrijorare a fost vizita recentă a președintelui rus Vladimir Putin la nunta ministrului austriac de externe Karin Kneissl, un alt reprezentant de seamă al Partidului Libertății. Nunta lui Kneissl a avut loc pe 18 august.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News