Amiralul american Philip Davidson: China ar putea invada Taiwanul până în 2027. Guamul e și el o țintă

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

China ar putea invada Taiwanul în următorii şase ani pentru a-şi atinge scopul declarat de a înlocui Statele Unite ca putere militară în Oceanul Pacific, a estimat comandantul forţelor americane din regiune, amiralul Philip Davidson, informează Agerpres, care citează AFP.

"Mă tem că îşi accelerează planul de a înlocui SUA (...) până în 2050", a declarat şeful comandamentului militar indo-pacific (Indopacom) în faţa unei comisii a Senatului american. "Mă tem că vor să îşi atingă obiectivul mai devreme decât era prevăzut".

"Este clar că Taiwanul face parte din ambiţiile lor şi cred că ameninţarea este evidentă în următorul deceniu, de fapt în următorii şase ani", adică până în 2027, a adăugat amiralul.

SUA au întrerupt relaţiile diplomatice cu Taipeiul în 1979 pentru a recunoaşte Beijingul drept singurul reprezentant oficial al Chinei, dar rămâne cel mai puternic aliat al Taiwanului şi primul său furnizor de arme.

China consideră Taiwanul o provincie chineză, pe care ameninţă să o ia înapoi cu forţa în cazul proclamării oficiale a independenţei sau a unei intervenţii străine.

După ce a recâştigat controlul asupra Hong Kongului cu forţa, Beijingul şi-a înmulţit avertismentele la adresa Taiwanului prin demonstraţii de forţă şi încercări de a împiedica navigaţia în Strâmtoarea Taiwan care separă cele două teritorii.

China, care are ambiţii teritoriale şi în Marea Chinei de Sud (faţă de Vietnam şi Filipine în special), în Marea Chinei de Est (insulele Senkaku controlate de Japonia), precum şi în regiunea himalayană împotriva Indiei, constitue o ameninţare inclusiv pentru insula americană Guam din Pacific, a subliniat amiralul Davidson.

"Astăzi Guamul constitue o ţintă" a avertizat el, amintind că armata chineză a lansat anul trecut o înregistrare video "promoţională" în care pot fi văzuţi piloţi chinezi care atacă o bază militară de pe o insulă situată la o distanţă de 2.500 km est de Filipine.

 

Amiralul Davidson cere instalarea unui sistem Aegis Ashore în Guam



Amiralul Philip Davidson a cerut senatorilor să aprobe instalarea în Guam unui sistem antirachetă Aegis Ashore de ultimă generaţie capabilă să intercepteze în zbor cele mai eficiente rachete din China.

Amintim că despre instalarea unui astfel de sistem în Guam, DefenseRomania a abordat subiectul, pe larg, la începutul acestei luni.

Așa cum precizam de atunci, amiralul american a solicitat noi rachete și sisteme de apărare antiaeriană, sisteme radar, baze, centre de partajare a informațiilor, depozite de aprovizionare și zone de testare în toată regiunea pentru exerciții cu aliați și parteneri.

Guamul "trebuie apărat şi trebuie să fie pregătit pentru ameninţările care vor veni, pentru că este clar pentru mine că Guamul nu mai este doar un loc în care credem că putem lupta", a adăugat el. "Va trebui să ne luptăm pentru el", a subliniat Davidson.

Pe lângă alte trei sisteme de apărare antirachetă Aegis destinate Australiei şi Japoniei, amiralul Davidson a solicitat aleşilor americani să prevadă pentru bugetul militar pe 2022 armament ofensiv, astfel încât China să înţeleagă că ceea ce încearcă să facă are un cost prea mare şi să o determine să se îndoiască de şansele sale de reuşită. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel