"În Deveselu a fost lansat modelul numit MK 41. Nu sunt expert militar, dar acesta ar putea fi uşor şi rapid reajustat pentru arme strategice, de exemplu rachete de croazieră Tomahawk, iar aceste rachete de croazieră pot avea orice tip de focos, convenţional sau neconvenţional. Aceasta este ideea principală. Auzim în România că americanii v-au dat garanţii. Eu vă pot spune că baza de la Deveselu, din ceea ce ştiu eu, a fost vizitată de un reprezentant al Rusiei, doar o dată, în faza de început, când se vedea doar ceea ce urma să fie instalaţia americană din acest loc", a arătat Kuzmin, într-o conferinţă de presă care a avut loc online, potrivit Agerpres.
Kuzmin spune ca Rusia are nevoie de garanţii în scris
"Până acum, putem spune, cel puţin din câte informaţii mi-au parvenit, că nu există mari beneficii legate de vizitarea sitului, pentru că noi ştim de aceste lansatoare. Construcţia şi capabilităţile nu sunt un mare secret la acest moment pentru întreaga comunitate militară. Şi aş adăuga că nicio garanţie verbală americană ... Dacă aveţi garanţii scrise, vă felicităm, dar noi nu avem de la americani şi vorbim de o bază americană. Garanţiile verbale sunt doar presupuneri sau doar declaraţii derutante (...), am auzit asta ani de zile, decenii, iar acum, încet-încet, aflăm că nu au nimic de-a face cu realitatea", a afirmat diplomatul rus.
Deveselu nu reprezintă o amenințare pentru Rusia
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, într-un interviu acordat CNN la începutul lunii februarie, că este o absurditate să spunem că scutul antirachetă de la Deveselu reprezintă o amenințare pentru Rusia, deoarece acesta nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci către posibile amenințări cu rachete din afara spațiului euro-atlantic.
Bogdan Aurescu a făcut această declaraţie în contextul în care, la momentul respectiv, președintele Vladimir Putin declarase într-o conferinţă de presă că lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru Rusia.
’’Printre multe altele, [n.a Putin] a spus, din nou, că sistemul de apărare antirachetă din România, de exemplu, și din Polonia, reprezintă o amenințare la adresa Rusiei – ceea ce este complet neadevărat. Este un nonsens să afirmi că un site pur defensiv, care nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci vizează posibile amenințări cu rachetă provenite din afara spațiului euroatlantic, reprezintă o amenințare pentru Rusia. Așa cum am menționat deja, suntem pregătiți să permitem Rusiei să verifice dacă există în România orice fel de rachete ofensive. Și nu există, asta e absolut sigur’’ a precizat Bogdan Aurescu în interviul acordat CNN.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News