Mandatul urmează să fie exercitat pe durata celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale, în perioada septembrie 2018 - septembrie 2019, informează un comunicat de presă transmis de Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU.
Este pentru prima dată când un diplomat român este ales în funcţia de preşedinte al acestei comisii principale a Adunării Generale a ONU, potrivit sursei citate, care menţionează că, anterior, diplomaţi români au ocupat de cinci ori funcţia de vice-preşedinte (1972, 1983, 2002, 2003 şi 2014).
''Această alegere reprezintă o recunoaştere a angajamentului pe termen lung al României în favoarea multilateralismului, precum şi a contribuţiei ţării noastre la activitatea Comisiei ONU pentru Dezarmare şi Securitate Internaţională. România are o tradiţie solidă de leadership în cadrul ONU şi o reputaţie de promotor onest şi imparţial al păcii'', a apreciat Jinga în alocuţiunea susţinută cu ocazia alegerii în funcţie.
Ambasadorul român a evidenţiat o serie de contribuţii ale ţării noastre la promovarea păcii şi securităţii internaţionale în cadrul ONU: membru fondator al Conferinţei ONU pentru Dezarmare; preşedinte al Comitetului privind combaterea armelor de distrugere în masă şi vectorilor purtători (Comitetul 1540, denumit astfel după numărul rezoluţiei adoptate de Consiliul de Securitate, în anul 2004); preşedinte al Comisiei Pregătitoare (PrepCom) a Organizaţiei Tratatului pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBTO); iniţiator, alături de Germania, al rezoluţiei bianuale privind transparenţa cheltuielilor militare (MILEX), adoptată de Adunarea Generală ONU începând cu 1998.
Comisia pentru Dezarmare și Securitate Internațională, una din cele șase organisme principale
''(...) România va continua să îşi aducă contribuţia activă în cadrul Comisiei I, în conformitatea cu Carta ONU şi cu normele dreptului internaţional. Abordarea Preşedinţiei Comisiei va fi una de 'honest broker', caracterizată de transparenţă, pentru identificarea celor mai bune soluţii de prezervare a păcii''', a subliniat Jinga.
Comisia pentru Dezarmare şi Securitate Internaţională, denumită şi ''Comisia I'', este unul dintre cele şase organisme principale de specialitate ale Adunării Generale a ONU, în cadrul cărora sunt reprezentate toate statele membre ale organizaţiei. În desfăşurarea activităţii, Comisia I are ca obiectiv promovarea principiilor generale de cooperare între state pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, precum şi consolidarea stabilităţii globale prin reducerea armamentelor. Portofoliul Comisiei I include toate aspectele din sfera de aplicare a Cartei ONU referitoare la funcţiile şi competenţele oricărui organ al Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniile dezarmării şi ameninţărilor globale la adresa păcii.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News