După ce, anul trecut, a fost prezentat un prim tabel, cu datele de identificare a 10.724 de prizonieri înhumaţi în cimitirele multinaţionale de pe teritoriul Federaţiei Ruse, Ambasada României la Moscova a publicat acum lista nominală integrală a celor care au putut fi identificaţi în timpul cercetărilor în arhivele ruse, efectuate de misiunea diplomatică timp de un deceniu, potrivit Agerpres.
Lista finală cuprinde datele (numele, prenumele, anul naşterii, gradul militar, data şi locul decesului - numărul lagărului sau al spitalului) a 20.718 prizonieri de război şi civili deportaţi români, decedaţi între 1941-1956 în lagărele, spitalele, obiectivele speciale NKVD-MVD şi batalioanele de muncă sovietice şi înhumaţi pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse.
,,În Săptămâna Patimilor şi în contextul nefericit al pandemiei COVID-19, sunt în măsură să anunţ că Ambasada României la Moscova a finalizat procesul elaborării LISTEI NOMINALE INTEGRALE A 20.718 PRIZONIERI DE RĂZBOI (MILITARI) ŞI 'INTERNAŢI' (CIVILI DEPORTAŢI) ROMÂNI, decedaţi între 1941-1956 în lagărele, spitalele şi obiectivele speciale NKVD-MVD, respectiv în batalioanele de muncă sovietice, şi înhumaţi în cimitire şi locuri de înhumare multinaţionale pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse. 20.718 este numărul maxim de prizonieri de război şi 'internaţi' civili - cetăţeni români decedaţi în Rusia care a putut fi identificat în timpul cercetărilor în arhivele ruse, efectuate de misiunea noastră diplomatică timp de 10 ani (2009-2019)", a transmis, joi, pe contul său de Facebook, ambasadorul Vasile Soare.
Ambasada vorbește despre o premieră în istoriografia românească
Diplomatul a menţionat că scoaterea la lumină şi aducerea la cunoştinţa urmaşilor şi opiniei publice din România a datelor de identificare ale foştilor prizonieri de război şi deportaţi români care nu s-au mai intors niciodată din Rusia reprezintă o premieră pentru istoriografia românească.
,,Totodată, rezultatul final al cercetărilor arhivistice ale Ambasadei României la Moscova în problematica prizonierilor de război şi victimelor române ale celui de al Doilea Război Mondial are o simbolistică aparte, dat fiind contextul marcării, în anul 2020, a 75 de ani de la încheierea celei de a doua conflagraţii mondiale", a adăugat Vasile Soare.
Lista nominală, întocmită în ordine alfabetică, a celor 20.718 militari prizonieri de război şi civili "internaţi" români decedaţi şi înhumaţi în Rusia poate fi consultată pe site-ul Ambasadei României la Moscova, la rubrica Relaţii Bilaterale/Comemorarea Eroilor Români.
Această listă este însoţită de anexa "Locurile de amplasare a cimitirelor multinaţionale de pe teritoriul actualei Federaţii Ruse, în care sunt înhumaţi prizonieri de război şi 'internaţi' civili români decedaţi în anii 1941-1956".
Astfel, se încheie un proces care a durat zece ani de cercetări efectuate de Ambasada României la Moscova în principalele arhive ruse - Arhiva de Stat a Federaţiei Ruse, Arhiva Militară de Stat Rusă, Arhiva de Stat Istorico-Militară Rusă, Arhiva de Stat Economică Rusă, Arhiva Rusă de Stat pentru Istoria Social-Politică, Arhiva Centrală a Serviciului de Securitate a Rusiei, Arhiva Centrală a Ministerului Apărării Federaţiei Ruse.
,,Avem mulţumirea unei misiuni îndeplinite, că am reuşit să oferim unora din urmaşii acestora măcar posibilitatea să afle că bunicii şi străbunicii lor au fost identificaţi, chiar dacă abia la 75 de ani de la încheierea Războiului, pentru că mulţi îi ştiau dispăruţi sau nu ştiau nimic despre ei...În acelaşi timp, ne rămâne în suflet regretul pentru totdeauna că nu toţi prizonierii noştri de război şi cei deportaţi fără voie din România au avut şansa să fie înregistraţi în lagăre în anii 40, ca astăzi ei să poată fi găsiţi în arhive, sau pur şi simplu mulţi sunt încă de negăsit", a afirmat ambasadorul Vasile Soare.
Un drum „lung și anevoios” al recuperării identității
Diplomatul a adăugat că îl încearcă un sentiment de "liniştire interioară", după ce a încheiat un "lung şi anevoios drum - acela al recuperării identităţii, aflării destinului şi redării memoriei" unui număr de peste 20.000 de români - majoritatea prizonieri de război, alţii deportaţi civili - decedaţi în lagărele NKVD din Rusia în anii 1941-1956.
,,Îi mulţumesc din suflet colegului Ilie Schipor (ministru-consilier la Ambasada României la Moscova 2009-2019 - n.r.) pentru abnegaţia de care a dat dovadă în cercetările arhivistice şi pentru faptul că în ultimii zece ani mi-a fost alături în parcurgerea acestui drum al căutărilor permanente şi în derularea atâtor proiecte dedicate comemorării zecilor de mii de militari şi civili români decedaţi şi înhumaţi în Rusia", a mai spus ambasadorul român la Moscova.
Potrivit cercetărilor, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au căzut prizonieri pe teritoriul actual al Rusiei circa 230.000 de militari români, din care în jur de 65.000-66.000 au murit în lagărele de acolo.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News