Premierul spune că a discutat cu preşedintele Iohannis despre sistemul Patriot. Câte Patriot are în curte Armata României și ce sisteme ar mai putea veni

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Ajutor militar / Imagine ilustrativă: Regimentul 7 de Artilerie, Batalionul 5 al Armatei SUA, transportă pe cale ferată elemente ale sistemului Patriot; Foto: Us Army
Ajutor militar / Imagine ilustrativă: Regimentul 7 de Artilerie, Batalionul 5 al Armatei SUA, transportă pe cale ferată elemente ale sistemului Patriot; Foto: Us Army

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema relocării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, anunță Agerpres.

Premierul a subliniat că o decizie pe acest subiect se va lua în urma unei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

"Am avut o discuţie cu preşedintele României. Urmează să luăm o decizie în CSAT. Sunt ferm convins că, după şedinţa CSAT, o să aflaţi decizia", a afirmat Marcel Ciolacu, la Braşov, întrebat dacă a avut vreo discuţie cu şeful statului cu privire la sistemul Patriot.

Potrivit lui Ciolacu, discuţiile cu şeful statului au avut loc "în aceste zile".

Întrebat care este poziţia lui pe acest subiect, prim-ministrul a subliniat că tema privind sistemul Patriot reprezintă o decizie care se va lua în CSAT. "Vă repet, este o decizie care se ia în CSAT. Aici nu avem păreri, când vorbim de apărarea naţională", a punctat Ciolacu.

Amintim că duminică seara, premierul Ciolacu a declarat că nu a vorbit cu președintele Iohannis privind subiectul Patriot, dar că ministrul apărării are rețineri privind un eventual transfer al unei baterii Patriot către Ucraina.

El a precizat că în afirmaţiile sale anterioare pe subiect nu a spus că ministrul Apărării ar avea "mari reţineri". "Vă spun încă o dată: această decizie se ia în CSAT. Şi nu am zis mari, am spus că avea reţineri", a declarat Ciolacu.

Şeful Executivului a arătat că nu este deranjat de insistenţa presei de a afla care este poziţia lui privind relocarea sistemului Patriot, dar a repetat că decizia se va lua în CSAT. 

 

Câte Patriot are în curte Armata României

 

Iohannis a subliniat că sistemul care va fi trimis Ucrainei nu e cel care e deja operațional. 

Trebuie spus că România dispune de 4 sisteme din care unul este operațional, iar 3 sunt în curs de operaționalizare. 

Mai mult, s-ar părea că cel de-al doilea sistem Patriot ar trebui oeraționalizat cât de curând, pregătirile fiind pe ultimii metri.

Rămân încă două sisteme, care se află în dotarea Armatei Române, dar sunt în curs de operaționalizare. Practic, trebuie intergrate în sistemul antiaerian aliat, iar tehnicienii care vor opera aceste sisteme urmează cursurile de instruire.

Pe lângă cele 4 urmează să fie achiziționate încă 3 baterii Patriot, dar termenul de livrare nu este clar. În orice caz, termenul de livrare pentru acestea este foarte posibil să fie mai mare decât pentru primele sisteme.

Pentru comparație, reamintim că România a semnat contractul pentru primul Patriot în decembrie 2017 și l-a recepționat în septembrie 2020. De asemenea, în luna octombrie 2018, au fost contractate elementele aferente sistemelor 2,3 și 4. Sistemele 2, 3 și 4 au fost livrate României în 2022 și 2023.

Citește și: Patriot românesc pentru Ucraina, o decizie curajoasă. Ce ar putea primi Armata României la schimb

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel