Într-un comunicat, preşedinţia algeriană îşi exprimă "respingerea oricărei ingerinţe în afacerile sale interne" şi precizează că a reacţionat la "afirmaţii nedezminţite pe care mai multe surse franceze le-au atribuit direct" preşedintelui Macron. Ca urmare a unei "situaţii deosebit de inadmisibile generate de aceste observaţii iresponsabile", Algerul a decis "rechemarea imediată pentru consultări" a ambasadorului său la Paris, Mohamed Antar-Daoud.
Chiar înainte să dea publicităţii un al doilea comunicat de presă prin care să explice scurtul anunţ iniţial al rechemării ambasadorului, mass-media algeriene au difuzat masiv declaraţiile atribuite preşedintelui Emmanuel Macron şi care au fost publicate sâmbătă de ziarul Le Monde, calificându-le drept un derapaj virulent.
Conform articolului ce relatează o întâlnire de joi între preşedintele Franţei şi tineri descendenţi ai protagoniştilor războiului din Algeria (1954-1962), Emmanuel Macron consideră că, după independenţa din 1962, Algeria s-a construit pe "o rentă a memoriei" menţinută de "sistemul politico-militar".
Potrivit Le Monde, preşedintele Macron a menţionat de asemenea "o istorie oficială complet rescrisă" care "nu se bazează pe adevăruri", ci pe "un discurs care se sprijină pe ura faţă de Franţa".
Relaţiile dintre Paris şi Alger erau deja tensionate înaintea acestui incident diplomatic.
Miercuri, ambasadorul francez François Gouyette a fost convocat la ministerul algerian de externe pentru a fi notificat cu privire la un protest oficial după decizia Parisului de a reduce la jumătate numărul vizelor acordate algerienilor care doresc să călătorească în Franţa.
Macron a dat asigurări că nu crede că există o ură împotriva Franţei "în profunzimea societăţii algeriene, ci în sistemul politico-militar care s-a construit pe această rentă a memoriei"
În legătură cu acest subiect, în articolul din Le Monde, Emmanuel Macron atrage atenţia că reducerea vizelor nu va avea niciun impact asupra studenţilor şi a mediului de afaceri. Pe de altă parte, a adăugat preşedintele Franţei, ideea este "să agaseze persoanele din mediul conducător" care "au obiceiul să solicite cu uşurinţă vize".
Răspunzând unei tinere care a crescut în Algeria, preşedintele Macron a dat asigurări că nu crede că există o ură împotriva Franţei "în profunzimea societăţii algeriene, ci în sistemul politico-militar care s-a construit pe această rentă a memoriei".
Preşedintele francez ar fi spus:"Vedem că sistemul algerian este obosit, Hirak (mişcarea pro-democraţie aflată la originea demisiei în 2019 a preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, recent decedat) l-a slăbit".
În acelaşi timp, Emmanuel Macron ar fi dat asigurări referitor la "un dialog bun" pe care îl are cu preşedintele algerian Abdelmajid Tebboune, pe care totuşi îl vede "prins într-un sistem care este foarte dur".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News