Povestea incredibilă a eroului american, de origine română, uitat de România, dar care în State s-a bucurat de toate onorurile, a fost adusă în atenția publicului de col. (r.) Nicolae Uszkai, pe pagina personală de Facebook.
Redăm integral povestea eroului Alexander Vraciu:
„Alexander Vraciu s-a născut pe 2 noiembrie 1918 în familia unor imigranți români, stabiliți în SUA, la Chicago. Tatăl lui era din Poiana Sibiului, iar mama din Sebeș-Alba. Și-a petrecut copilăria și o parte a adolescenței la bunicii lui din România.
Revenit în SUA, s-a înscris la cursurile colegiului „DePauw University“ din Greeacastle – Indiana. Dar, întrucât spectrul celui de al doilea război mondial se întinsese, deja, și asupra Americii, DePauw University a fost inclusă printre instituțiile de învățământ superior care au susținut Marina Americană, pentru care a organizat diverse cursuri de specializare cu specific militar.
La începutul anului 1941, Vraciu a absolvit Universitatea DePauw iar după aceea s-a înrolat ca pilot în Marina Militară a Statelor Unite ale Americii. Este vorba despre piloții care deservesc aparatele de zbor dislocate pe portavioane. Un an mai târziu, în primăvara anului 1942, Alexander Vraciu a fost mobilizat, cu gradul de sublocotenent în Marina Militară a SUA.
Operațiile militare din Pacific au fost „câmpul de luptă“ al lui Alexander Vraciu. La sfârşitul lunii martie 1943 a fost repartizat la Escadrila de vânătoare VF-6, aflată sub comanda lt.comandor Edward „Butch“ O’Hare, un aviator celebru, respectat de toți piloții din Marina Militară a SUA.
Prima victorie într-o luptă aeriană
În scurt timp, Vraciu a devenit coechipierul lui O’Hare, iar acesta a fost cel care l-a instruit în toate subtilitățile luptelor aeriene. Istoricii militari care studiază acea perioadă a aviației SUA relatează că, în octombrie 1943, Escadrila VF-6 a fost dislocată și a intrat în luptă de pe portavionul USS Independence. Alexander Vraciu a obţinut prima lui victorie într-o luptă aeriană pe 10 octombrie 1943, în cursul unei misiuni în zona insulelor Wake. Acolo, el şi O’Hare, aflați în două avioane diferite, au surprins o formaţiune de avioane japoneze. O’Hare a coborât sub nori pentru a ataca un aparat „Mitsubishi Zero“ pe care Vraciu l-a pierdut din vizor.
Dar, imediat a pornit în urmărirea unui al doilea avion de vânătoare „Zero“ care zbura către Wake Island, unde avionul japonez a și aterizat. Pornit pe urmele sale, Vraciu a tras asupra lui din aer și l-a distrus la sol. Apoi, a observat un bombardier japonez Mitsubishi G4M („Betty”) pe care l-a doborât. Vraciu a spus mai târziu: „O’Hare îi învăţa pe piloţii escadrilei lucruri mărunte, care mai târziu le salvau vieţile. Un exemplu era ca înainte de a te angaja într-un atac cu foc de mitralieră să-ţi răsuceşti bine capul jur-împrejur pentru a te asigura că nu eşti urmărit de vreun avion de vânătoare inamic“.
Ulterior, escadrila din care făcea parte Vraciu a fost transferată pe portavionul USS Intrepid. Comandantul O’Hare, mentorul și prietenul lui Alexander Vraciu, a căzut la datorie în noaptea de 26 noiembrie 1943, doborât de un pilot japonez. Acela a fost momentul în care românul a luat războiul pe cont propriu și a decis să răzbune moartea lui O’Hare prin distrugerea a zece avioane de tipul celui care îi ucisese camaradul. O promisiune ambițioasă pe care el a și îndeplinit-o parțial.
Ulterior, după război, Vraciu a povestit că, odată venit pe portavionul USS Lexington ajunsese să își aleagă adversarii pe care avea să-i doboare. La scurt timp după dislocarea sa pe USS Intrepid, Alexander Vraciu a început să-și demonstreze, cu adevărat, calitățile de „vânâtor“: dobora mai multe avioane inamice într-o singură zi. Pe 29 ianuarie 1944 a doborât trei avioane japoneze de bombardament „Betty“, iar pe 17 februarie alte patru avioane de vânătoare deasupra atolului Truk. În scurt timp după acele succese, el a fost dislocat, împreună cu escadrila VF-16 pe „USS Lexington“.
Momentul de glorie: Șase bombardiere japoneze doborâte în opt minute
Până la mijlocul lunii iunie, avea la activ 12 avioane inamice doborâte, iar la timpul respectiv acesta a fost omologat ca un record al piloților de pe portavioanele americane.
Dar ziua în care Vraciu a repurtat cel mai mare succes ca pilot de vânătoare a fost 19 iunie 1944, în timpul primei Bătălii din Marea Filipinelor, zi care a rămas în memoria participanților ca „Marea vânătoare de curcani din insulele Mariane“. Vraciu a interceptat un grup de bombardiere japoneze în picaj și, în doar opt minute de luptă aeriană, a doborât șase dintre ele. În ziua următoare, în timp ce escorta o escadrilă de bombardiere americane pornite într-un raid asupra Primei Flote Aeriene Japoneze Kido Butai (Flota Mobilă), Vraciu și-a doborât cea de a 19-a victimă, victorie care i-a asigurat, pentru următoarele patru luni, titlul de As al Marinei SUA.
In august 1944, Vraciu a revenit în SUA, unde a fost primit cu toate onorurile cuvenite unui mare erou: mii de oameni, inclusiv guvernatorul statului american Indiana, l-au aplaudat „la scenă deschisă“. Cu acea ocazie a cunoscut-o pe Kathryn Horn, cea care-i va deveni soție și alături de care va trăi până în 2003, anul în care ea a încetat din viață.
Vraciu a fost doborât în 1944 și a căzut în junglă
Revenit pe front, Vraciu a mai avut parte de o aventură spectaculoasă: în decembrie 1944, în cursul unei misiuni efectuate cu Escadrila 20, avionul său a fost doborât deasupra Insulelor Filipine. Norocos din fire, pilotul a apucat să se salveze sărind cu parașuta și a aterizat în mijlocul junglei. În foarte scurt timp a intrat în contact cu gherilele filipineze care luptau cu trupele de ocupație japoneze.
Gherila era compusă din 180 de combatanți care, în scurt timp, au acceptat ca Vraciu să le fie comandant. După cinci săptămâni de la acel eveniment, partizanii filipinezi au intrat în contact cu trupele americane conduse de generalul McArthur. Surpriza yankeilor a fost imensă atunci când au văzut că delegația filipineză era condusă de un tânăr echipat în uniformă de aviator și având asupra lui un revolver Luger dar și o sabie de paradă pe care o purtau ofițerii japonezi: tânărul era Alexander Vraciu.
După război a continuat să activeze în US Navy
După război, Alexander Vraciu a activat în continuare pentru US Navy, ca pilot de încercare. Avansat la gradul de comandor, a condus escadrila VF-51 între 1956 și 1958. În plus, în cursul anului 1957, a câștigat concursul de trageri aeriene individuale, organizat de Marina Militară a SUA.
Câțiva ani mai târziu, în vara anului 1964, Alexander Vraciu s-a retras din armată. Ulterior, a început o nouă carieră, în domeniul bancar, angajat al Well Fargo Bank. În cea mai mare parte a vieții sale de după ieșirea din Marina Militară americană, Alexander Vraciu a trăit în Danville, California.
A dus o viață discretă, refuzând să-și scrie memoriile și amintirile personale adunate în cursul unei vieți cu adevărat excepționale. În ianuarie 2007, History Channel i-a dedicat episodul intitulat „Ucigașul de Zero-uri“. Iar în mai 2010, Vraciu a colaborat cu Indiana Historical Society Press care a publicat un articol despre viața sa cu titlul „Pilot de avion de vânătoare: Cariera lui Alex Vraciu în al doilea război mondial“.
Alexander Vraciu a avut parte de o viață lungă: a trăit 96 de ani și a părăsit această lume pe 29 ianuarie 2015. Acolo, în SUA s-a bucurat de toate onorurile cuvenite unui erou. Aici, acasă, în afară de pasionaţi şi specialiști, aproape nimeni nu a auzit de pilotul erou Alexander Vraciu…Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, tranismite Nicolae Uszkai, pe pagina personală de Facebook.
S-a întâmplat în 29 ianuarie 2015: A murit aviatorul american de origine română Alexander (Alex) Vraciu; fost ofiţer în...
Publicată de Nicolae Uszkai pe Joi, 28 ianuarie 2021
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
