Avion de vânătoare prăbuşit în Franţa. Update 2

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Alertă în Franţa după ce un avion a dispărut de pe radare.

Update 2: Fragmente ale avionului de vânătoare francez Mirage 2000D, dispărut de pe radare miercuri în jurul orei locale 11:00 cu doi piloţi la bord după decolarea de la baza aeriană Nancy-Ochey, în estul Franţei, au fost descoperite în departamentul Jura, într-o zonă montană de la frontiera Franţei cu Elveţia, informează AFP. 

Mai exact, resturile aparatului au fost localizate în comuna Mignovillard, în jurul căreia s-au concentrat căutările, a indicat o sursă apropiată echipelor de salvare. Potrivit cotidianului regional L'Est Républicain, o paraşută şi o hartă figurează printre rămăşiţele descoperite pe înălţimile de la Mignovillard, la o altitudine de 1.050 de metri. Importante mijloace au fost desfăşurate pentru găsirea avionului de vânătoare care a dispărut de pe radare în jurul orei 10:00 GMT. 

Update: Fragmente ale avionului de vânătoare francez Mirage 2000D, care dispăruse de pe radare miercuri în jurul orei locale 11:00, au fost descoperite la Mignovillard, o comună din zona departamentului Jura (est), unde se concentrează în prezent căutările, informează AFP, citând surse din cadrul echipei de intervenţie. Mijloace importante au fost desfăşurate pentru găsirea avionului de vânătoare care decolase de la baza aeriană Nancy-Ochey (Meurthe-et-Moselle) cu doi membri ai echipajului la bord, cu care se pierduse orice contact radio, acesta dispărând de pe radare în timp ce survola o zona montană, la limita între departamentele Doubs şi Jura. 

Rămăşiţele descoperite confirmă teza prăbuşirii avionului, notează Francetvinfo, citând martori care susţin că au auzit zgomot de explozie şi au văzut flăcări în zonă. Acest aparat de tipul Mirage 2000D a fost construit de societatea franceză Dassault Aviation la sfârşitul anilor 1970. Pe lângă fragmente de avion, echipele de salvare au mai găsit o paraşută şi o hartă. Echipe de jandarmi din Jura şi din Doubs efectuează în prezent căutări intense pentru localizarea celor doi piloţi ai avionului. La operaţiune a fost mobilizat şi un elicopter. 

După dispariţia avionului de pe radare, autorităţile franceze au lansat planul de salvare aeriano-terestră (Sater) vizând căutarea 'unei aeronave care ar fi putut ateriza sau prăbuşi', a indicat prefectura din Doubs. 'Este căutat avionul care a dispărut de pe radare într-o zonă între Haut-Doubs şi Haut-Jura' în estul Franţei, a precizat prefectura, adăugând că, deocamdată, nimic nu se ştie despre soarta celor doi militari aflaţi la bordul aparatului militar. Căutările în această vastă zonă montană sunt dificile din cauza ninsorii şi a vizibilităţii reduse. Avionul Mirage 2000 'nu avea arme la bord şi nu dispunea de un rezervor suplimentar' de carburant, a mai indicat sursa citată. 

Ştirea iniţială: Un avion de vânătoare francez de tipul Mirage 2000D, care a decolat de la baza aeriană Nancy-Ochey (Meurthe-et-Moselle), a dispărut de pe ecranele radarelor miercuri, la puţin timp după ora locală 11:00, într-o zonă montană între Doubs şi Jura (estul Franţei) cu doi militari la bord, informează AFP, citând surse de pe lângă prefectura din Doubs. Planul de salvare aeriano-terestră (Sater) vizând căutarea 'unei aeronave care ar fi putut ateriza sau prăbuşi' a fost declanşat de prefectul din Doubs în jurul orei locale 11:45, a indicat prefectura. 

'Este căutat avionul care a dispărut de pe radare într-o zonă între Haut-Doubs şi Haut-Jura' în estul Franţei, a precizat prefectura, adăugând că, deocamdată, nimic nu se ştie despre soarta celor doi militari aflaţi la bordul aparatului militar. Căutările în această vastă zonă montană sunt dificile din cauza ninsorii şi a vizibilităţii reduse. Avionul Mirage 2000 'nu avea arme la bord şi nu dispunea de un rezervor suplimentar' de carburant, a mai indicat sursa citată. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel