Aleksandr Lukaşenko vrea ca Belarus să dezvolte relaţii mai bune cu Occidentul

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Belarus va încerca să dezvolte relaţii mai bune cu Occidentul deşi acest lucru îi provoacă "isterii" aliatului său tradiţional Rusia, a declarat marţi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, la o zi după ce a ridicat o interdicţie care limita la cinci numărul maxim al diplomaţilor americani acreditaţi la Minsk, relatează Reuters.

Belarusul încearcă să-şi amelioreze legăturile cu Vestul după un număr de dispute cu Moscova, care a anunţat eliminarea unor subvenţii care au păstrat multă vreme ţara de 9,5 milioane de oameni pe orbita Rusiei.

Comentariile lui Lukaşenko sugerează că nu a reuşit să depăşească neînţelegerile cu liderul rus Vladimir Putin după mai multe întâlniri, inclusiv asupra unei schimbări a sistemului de taxe rus despre care Belarusul spune că îi va produce pierderi la buget de 400 de milioane de dolari în acest an.

Vorbind despre NATO şi UE la o reuniune guvernamentală, Lukaşenko a spus: "Ar trebui să vorbim cu ei, nu ar trebui să ne uităm la ei ca la nişte duşmani."

"La modul ideal, direcţiile vestică şi estică ale politicii externe a Belarusului ar trebui să fie în echilibru", a mai afirmat el, citat de agenţia de stat BelTA.

Cooperarea Belarusului cu Vestul "provoacă un fel de reacţie alergică şi uneori isterii din partea principalului nostru partener, Federaţia Rusă. Întrebarea este, de ce sunt isterici ?", a continuat Lukaşenko.

El se află la putere de 25 de ani, fiind unul dintre cei mai longevivi foşti lideri sovietici. În timpul regimului său, Belarusul a fost în general aliniat mai strâns cu Moscova decât orice fost stat sovietic, dar lipsa sa de toleranţă pentru disidenţi l-a transformat în mare parte într-un paria pentru Occident.

Totuşi, el a dat semne tot mai clare că încearcă o dezgheţare a relaţiilor cu SUA şi Uniunea Europeană din 2014, când Belarusul nu a recunoscut anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia de la Ucraina vecină.

SUA şi UE au impus sancţiuni Belarusului din cauza modului în care şi-a tratat oponenţii politici, care însă au fost ridicate în mare parte în 2016 după eliberarea deţinuţilor politici şi alte reforme.

Luni, Belarusul a ridicat o restricţie care limita la cinci numărul diplomaţilor americani ce aveau permisiunea de a fi acreditaţi, limitare aflată în vigoare din 2008. Ministerul Afacerilor Externe din Belarus a anunţat că speră că decizia "va contribui la normalizarea pe mai departe a relaţiilor dintre Belarus şi SUA".

Lukaşenko a spus că oficialii ruşi au stabilit uneori condiţii inacceptabile pentru Belarus, precum adoptarea monedei ruse sau chiar unificarea cu Rusia.

Rusia a păstrat Belarusul pe orbita sa politică cu subvenţii şi împrumuturi, dar Moscova intenţionează să renunţe treptat la acestea pentru a uşura povara asupra propriei economii, lovită de sancţiuni occidentale.

Rusia, Belarus şi Kazahstan au un aranjament duty-free în conformitate cu care Moscova trimite ţiţei şi produse petroliere la Minsk fără tarife de export, iar Belarusul exportă apoi o parte din aceste produse, încasând diferenţa de preţ. Totuşi, de la 1 ianuarie Rusia şi-a amendat codul fiscal pentru a pune capăt acestor subvenţii, notează Reteurs

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel