Alegeri SUA - ”Referendum” pro sau contra Trump

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump

Americanii sunt chemaţi marţi la urne pentru a-şi desemna reprezentanţii în Congres, în cadrul unor alegeri care iau alura unui referendum privindu-l pe preşedintele republican Donald Trump, într-o ţară profund divizată. 

La doi ani după seara lui 8 noiembrie 2016 care l-a propulsat, spre surpriza generală, pe miliardarul din New York la Casa Albă, democraţii speră să-şi ia o revanşă politică, cel puţin parţială, înainte de 2020, anul viitoarelor alegeri prezidenţiale. 

Chiar dacă numele lui nu figurează pe nici un buletin de vot, Trump va fi în mintea tuturor, fie a partizanilor săi entuziaşti, fie a detractorilor săi feroce. 

Preşedintele septuagenar a făcut campanie până în ultimul moment, dominând mulţimile cu celebra sa deviză ''Make America Great Again''. 

''La aceste alegeri sunt în joc securitatea şi prosperitatea!'', a declarat Trump luni seara în cadrul ultimului său miting electoral, la Cap-Girardeau, în statul Missouri (centru), unde a fost însoţit de către fiica sa Ivanka. 

''Se întâmplă ceva, şi aceasta îmi aminteşte de atmosfera de acum doi ani'', a afirmat Trump, purtând celebra sa cravată roşie. 

Birourile de vot se deschid la ora locală 6:00 (11:00 GMT) în mai multe state de pe coasta de est a SUA. 

Sunt în joc 435 de mandate din Camera Reprezentanţilor, o treime din Senat, precum şi posturile de guvernatori din circa treizeci de state, din Florida până în Alaska. 

Democraţii sunt daţi favoriţi în sondaje în ce priveşte obţinerea majorităţii în Camera Reprezentanţilor, în timp ce republicanii ar urma să-şi păstreze controlul în Senat. 

Ca un indiciu al marelui interes suscitat de aceste alegeri, peste 30 de milioane de buletine de vot au fost deja depuse luni în statele care permit votul anticipat sau prin procură, potrivit media americane. 

Această cifră este net superioară celor circa 22 milioane înregistrate înainte de ziua votului în cadrul unei consultări electorale comparabile în 2014. 

Alegerile la jumătate de mandat sunt în mod tradiţional delicate pentru preşedintele în exerciţiu. La doi ani după sosirea lui Barack Obama la Casa Albă, democraţii au suferit o înfrângere usturătoare, plătind îndeosebi pentru dezbaterile aprinse privind reforma din sistemul de sănătate. 

Dar pierderea controlului în Camera Reprezentanţilor, în pofida cifrelor excelente din economia americană, ar fi o înfrângere personală pentru Donald Trump, atât timp cât a făcut din această consultare electorală un test privind popularitatea sa. 

Cartea electorală senatorială se joacă în acest an în favoarea republicanilor: reînnoirea unei treimi din mandate vizează în acest an state majoritar conservatoare. 

Din cele 35 de mandate disputate, senatorii la final de mandat aflaţi cel mai mult în dificultate sunt democraţii aleşi în Dakota de Nord, Indiana, Montana şi Missouri. 

SUA s-ar putea confrunta pe 3 ianuarie 2019 cu un nou Congres - cel de-al 116-lea - divizat, ceea ce ar putea paraliza programul celui de-al 45-lea preşedinte al SUA, până la viitoarele alegeri prezidenţiale din 2020. 

În ajunul scrutinului, agenţiile de informaţii i-au avertizat pe americani în legătură cu entităţile străine, ''îndeosebi Rusia'', care continuă să încerce să influenţeze opinia publică. 

Şi Facebook-ul a anunţat că a blocat circa 30 de conturi, precum şi 85 de conturi pe Instagram, care ar putea avea legătură cu entităţile străine şi ar putea servi ingerinţelor în alegerile americane. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel