Ucraina protestează: Moscova mizează puternic pe votul locuitorilor din Donbas şi Crimeea

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Ucraina a denunţat joi desfăşurarea alegerilor legislative ruse în Crimeea anexată (în 2014) de Moscova, precum şi participarea locuitorilor din Donbas la scrutinul pentru Duma de Stat rusă (camera inferioară), în timp ce Kremlinul mizează puternic pe votul locuitorilor din estul Ucrainei controlat de separatişti, potrivit agenţiilor de presă AFP, EFE şi Ukrinform.

'Ceea ce Rusia face, organizând alegerile sale naţionale, relevă o încălcare a dreptului internaţional', a declarat şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, în cadrul unei conferinţe de presă, mentionează Agerpres.

Ministerul de Externe ucrainean a acuzat Moscova de 'încălcare flagrantă a normelor şi principiilor dreptului internaţional, a Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare în Ucraina'.

Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral ucrainean) a calificat, la rândul său, drept 'ilegală' desfăşurarea alegerilor ruse în teritoriile ocupate şi a cerut comunităţii internaţionale să nu recunoască rezultatul votului. Rusia a distribuit peste 600.000 de paşapoarte în estul separatist al Ucrainei, în timp ce Crimeea este considerată de Moscova drept parte integrantă a teritoriului său.

Potrivit lui Aleksandr Borodai, fost şef al guvernului autoproclamatei republici populare Doneţk, care candidează în prezent pentru un mandat de deputat în Duma de Stat pe listele Rusiei Unite - partidul puterii în Federaţia Rusă- din partea regiunii ruse Rostov, 670.000 de locuitori din Donbas au primit deja acte de identitate ruseşti, dintre care aproximativ jumătate de milion vor putea să-şi exercite dreptul de vot, potrivit EFE.

Birouri de vot sunt prevăzute să fie deschise în Crimeea în cadrul legislativelor care se vor desfăşura în Rusia în decurs de trei zile, de vineri până duminică.

După cum a confirmat Comisia Electorală Centrală (CEC) a Rusiei, precum şi partidul pro-Kremlin, Rusia Unită, noii cetăţeni ruşi vor putea să voteze atât personal, cât şi online, opţiune permisă oficial la aceste alegeri. Astfel, locuitorii regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk au posibilitatea să-şi exercite votul electronic sau să se deplaseze în regiunea rusă Rostov, situată la frontiera cu Ucraina, pentru a vota la secţiile deschise acolo.

'Guvernele ambelor republici (autoproclamate) vor garanta transportul pentru cei interesaţi să voteze personal în regiunea Rostov' care se învecinează cu Doneţk şi Lugansk, a afirmat Borodai, care consideră Donbasul drept 'parte a Federaţiei Ruse'.

'Cred că majoritatea va merge la urne', a apreciat Borodai, care figurează pe listele cu sancţiuni occidentale împotriva cetăţenilor ruşi pentru sprijinul separatiştilor din Donbas.

Ucraina a acuzat anterior Rusia că a accelerat în ultimele luni acordarea de paşapoarte ruseşti populaţiei ucrainene din teritoriile separatiste pentru a garanta în mod ilegal participarea lor la alegeri.

Procesul de acordare a cetăţeniei a fost simplificat în 2019, prin aprobarea preşedintelui rus Vladimir Putin, iar în curând, potrivit lui Borodai, circa un milion de persoane dintre cele aproximativ 2,5 milioane care locuiesc în Donbas vor dispune de cetăţenie rusă. În ultimele luni, Rusia Unită a pariat puternic pe Donbas, unde chiar unul dintre liderii formaţiunii, Andrei Turciak, s-a deplasat recent pentru un miting electoral la Doneţk, în compania liderilor separatişti.

Partidul pro-Kremlin, care numără câteva mii de membri în regiune, a semnat în mai anul trecut un acord cu Uniunea Voluntarilor din Donbas, organizaţie condusă de Borodai. Dacă va fi ales, Borodai a declarat pentru EFE că va reprezenta interesele separatiştilor în Duma de Stat a Rusiei.

Rusia Unită beneficiază de un larg sprijin în rândul populaţiei din teritoriul controlat de rebelii proruşi în Doneţk şi Lugansk, care trăiesc în condiţii de război nedeclarat de la semnarea acordurilor de la Minsk în februarie 2015, comentează EFE.

'Pot vota pentru Rusia Unită sau pentru un alt partid. Dar ei înţeleg foarte bine ca îşi datorează supravieţuirea în mare măsură voinţei preşedintelui Putin şi el este (de facto) liderul Rusiei Unite', explică Borodai.

Deputaţi ucraineni consideră la rândul lor că majoritatea voturilor din Donbas va merge pentru Rusia Unită, chiar dacă unul dintre cei care figurează printre capii de listă ai partidului Rusia Justă este popularul scriitor Zahar Prilepin, care s-a instalat de ceva timp în Donbas şi chiar a comandat un batalion al forţelor separatiste din Doneţk.

În ajunul alegerilor pentru Duma de Stat, guvernul rus a propus includerea locuitorilor din Donbas în programul naţional de relocare în Federaţia Rusă, potrivit EFE, care citează agenţii de presă ruse.

'Ocupaţia rusă se va termina' într-o zi, a apreciat joi ministrul ucrainean de externe, adăugând că, atunci, Rusia 'va trebui să plătească' pentru tot. Ucraina se află din 2014 în conflict cu separatiştii proruşi, despre care se consideră pe scară largă că sunt ajutaţi militar de Rusia, în pofida negărilor Moscovei.

Acest război, izbucnit la scurt timp după anexarea Crimeii, s-a soldat cu peste 13.000 de morţi până în prezent, potrivit AFP. În ultimele zile, tensiunea a crescut din nou pe linia frontului. Joi dimineaţă, separatiştii au bombardat localitatea Sciastia, rănindu-l pe un şef al administraţiei locale şi distrugând mai multe imobile şi maşini, au indicat autorităţile ucrainene. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel