Premierul Ungariei a menţionat, printre altele, că oficialii de la Bruxelles îl condamnă pentru "misiunea de pace", însă el consideră că eforturile sale reprezintă o "misiune creştină", iar în calitate de creştin "eşti obligat să treci la fapte".
"Trump ante portas", a transmis Orban, parafrazând o expresie în latină, adică "Trump se află la porţile noastre", şi a susţinut că, dacă Europa nu va avea o politică a păcii, iar Trump va câştiga alegerile din SUA, atunci UE va trebui "să îşi recunoască înfrângerea" şi să suporte consecinţele pentru că a susţinut războiul, potrivit agenției Agerpres, care citează traducerea oficială a discursului premierului maghiar.
"Uniunea Europeană va trebui să plătească preţul acestei aventuri de război şi asta ne va afecta şi pe noi", a declarat Viktor Orban.
El a menţionat că a avut, vineri, o convorbire cu Donald Trump, căruia i-a spus că se află în Transilvania, unde va susţine o prelegere în cadrul Universităţii de Vară de la Tusvanyos, iar acesta i-a cerut să transmită salutările sale tuturor participanţilor la eveniment.
Săgeți către MAE român
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, în deschiderea discursului susţinut la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că nu a primit "instrucţiuni diplomatice" de la Bucureşti, despre ce să spună şi ce să nu spună la Tusvanyos şi a vorbit de întâlnirea avută cu prim-ministrul român, Marcel Ciolacu.
"Prima veste bună este că nu s-a făcut aşa mare tam-tam cum s-a făcut anul trecut, nu am primit nici instrucţiuni diplomatice de la Bucureşti, ce să spun şi ce nu să spun, însă am primit o invitaţie la un dialog la nivel de prim-ministru şi s-a şi întâmplat acest lucru. Anul trecut când ne-am întâlnit, după întâlnirea respectivă cu premierul României, am spus că este 'beginning of a beautiful friendship', adică 'începutul unei prietenii frumoase', şi mai spuneam că da, am făcut progrese, am făcut un pas în faţă", a declarat Orban, potrivit traducerii oficiale.
Acesta a trecut în revistă subiectele abordate în cadrul întâlnirii cu Marcel Ciolacu şi şi-a exprimat speranţa că în toamnă va exista un vot pentru aderarea României la Schengen.
"Şi dacă e să trecem în revistă ce s-a întâmplat de atunci, într-adevăr am bătut nişte recorduri în ceea ce priveşte cifrele, schimburile economice. România este un partener important, dacă nu cel mai important partener economic pentru Ungaria. Am discutat despre un TGV şi am discutat şi despre aderarea României la Schengen. Şi am spus că în toamnă vom pune pe agenda aderarea României la zona Schengen şi, dacă se poate şi sperăm că se poate, o să avem şi un vot în favoarea aderării României la zona Schengen", a spus Orban, potrivit traducerii asigurate de organizatori.
Acesta a mai arătat că nu am primit instrucţiuni diplomatice de la Bucureşti, dar a primit de la Bruxelles, menţionând că "au fost condamnate eforturile misiunii de pace".
Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Băile Tuşnad, ajunsă la ediţia cu numărul 33, s-a desfăşurat în perioada 23-28 iulie şi a fost organizată de Consiliul Tineretului Maghiar din România şi Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria, în parteneriat cu Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania şi a avut ca temă "Pe drumul drept".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News