Avionul a decolat luni de la baza aeriană Wunstorf, din landul Saxonia Inferioară, cu destinaţia Kabul.
Potrivit unor surse din domeniul securităţii, luni va sosi la Kabul şi o echipă de sprijin formată din experţi din mai multe ministere germane.
O a doua echipă urmează să organizeze un centru de coordonare în capitala uzbekă Taşkent, care se va ocupa de persoanele fugite din Afganistan din cauza ofensivei militanţilor talibani.
Ministrul apărării german Annegret Kramp-Karrenbauer a declarat duminică seară, la Berlin, că este vorba despre cea mai amplă operaţiune de evacuare de până acum pentru armata germană.
Pe de altă parte, ministrul francez al apărării Florence Parly a anunţat că prima rotaţie aeriană a evacuării de la Kabul organizate de armata franceză între baza sa din Emiratele Arabe Unite şi capitala afgană este prevăzută până ''la finalul acestei zile de luni''.
Parly a precizat că există ''câteva zeci'' de francezi care aşteaptă să fie evacuaţi, precum şi ''persoane care se află sub protecţia noastră''.
Potrivit Reuters, compania Turkish Airlines a informat luni dimineaţă că va efectua zboruri de evacuare de la Kabul începând de luni, 16 august, şi că şi-a anulat zborurile de linie către şi dinspre Afganistan.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News