În cadrul unei întrevederi marţi la Washington cu ministrul pakistanez de externe, Shah Mehmood Qureshi, şeful diplomaţiei americane a 'fost de acord că există o dinamică pentru a face să avanseze procesul de pace afgan', conform textului, relatează AFP. Eforturile diplomatice pentru a-i aduce pe talibani la masa negocierilor cu guvernul de la Kabul s-au intensificat, cu o încetare a focului fără precedent în iunie şi o întâlnire între oficialii americani şi reprezentanţii insurgenţilor islamişti în iulie în Qatar. Dar numeroase atacuri au subminat speranţele pe teren.
Mesajul lui Mike Pompeo
Potrivit Departamentului de Stat, Mike Pompeo a subliniat cu omologul său pakistanez 'rolul important pe care Pakistanul îl poate juca în realizarea unei reglementări negociate în Afganistan'. Washingtonul acuză cu regularitate responsabilii pakistanezi că ignoră sau chiar colaborează cu grupări jihadiste care lansează atacuri în Afganistan de la bazele lor de cealaltă parte a frontierei, în special reţeaua Haqqanis, ceea ce Islamabadul neagă.
Controversă creată de declaraţiile şefului diplomaţiei americane
După prima discuţie cu noul premier pakistanez Imran Khan după alegerea sa, Pompeo a provocat o controversă în luna august, afirmând că a cerut 'să fie luate măsuri decisive împotriva tuturor teroriştilor care operează în Pakistan'. Islamabadul a dezminţit aceste informaţii, asigurând că 'nu a fost făcută nicio menţiune în conversaţie cu privire la teroriştii care operează în Pakistan'. De atunci, secretarul de stat al SUA s-a întâlnit cu noile autorităţi şi a spus că doreşte să 'întoarcă pagina' relaţiilor agitate cu Islamabadul. În comunicatul cu privire la întâlnirea de marţi de la Washington, grupările 'teroriste' nu sunt menţionate.Mike Pompeo a asigurat că 'SUA aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu noul guvern pakistanez', insistă Departamentul de Stat, adăugând că doreşte 'să continue un dialog constructiv'.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News